Ce urmează după interzicerea auxiliarelor didactice?

S-o simplificăm: dl ministru Liviu Pop persistă în efortul său fără sens de a aplica lovituri fatale educației din România. Nu se va lăsa pînă nu va introduce manualul unic, dar deocamdată insistă cu interzicerea auxiliarelor. Inspectoratele școlare au primit o adresă în care profesorii sînt amenințați cu „organele abilitate ale statului” dacă vor folosi „auxiliare școlare neaprobate de Ministerul Educației Naționale”. Dl profesor Radu Gologan, coordonatorul olimpicilor internaționali la matematică și președintele Societății de Științe Matematice, a anunțat că unii directori de școli și inspectori deja au interzis distribuirea în școli a Gazetei Matematice.

Am cîteva comentarii.

1. Mă tem că dl ministru n-a înțeles exact despre ce vorbește. La exemplul cu Gazeta Matematică, adaug și eu unul, ca profesor de română: dacă, la liceu, le recomanzi elevilor să citească din Arta prozatorilor români de Tudor Vianu, se pune? Trebuie ca studiul lui Vianu să fie „aprobat/acreditat” de minister? Dacă-i pui să citească din reviste literare – ca să le lărgești orizontul cultural – trebuie să te aștepți la „organele abilitate”? Dacă la vreo materie științifică (fizică, geografie, biologie) îi pui pe copii să se uite la vreun film documentar pe care să-l comenteze în clasă, trebuie cerut voie la Minister? La engleză se mai poate folosi dicționarul Webster? Ce înseamnă, de fapt, „auxiliare”?
2. Am dat exemplele de mai sus pentru că ideea de a interzice toate auxiliarele arată nu numai o pornire totalitară, dar și o incapacitate managerială cronică: ordinul, pur și simplu, nu se poate aplica. Doar bagă frica în profesori degeaba: cei mai slabi de înger se vor simți datori să întrebe, pentru fiecare carte/culegere/antologie pe care o vor folosi la clasă, dacă e permisă sau nu. Ca să nu mai vorbim despre altele: sîntem în era internetului (ceea ce mă tem că dl ministru nu a aflat); așa că la ore se poate viziona cu elevii, bunăoară, un filmuleț pe teme de istorie, geografie, fizică etc., disponibil pe youtube. E voie? Sau o să dea ministerul o listă cu ce e voie și ce nu-i voie? Sau o să se interzică în școli și accesul la internet? Căci, în „logica” d-lui ministru și a notei pe care a trimis-o către inspectorate, asta ar trebui să urmeze. O interdicție atrage după sine altele.
3. Se perpetuează stilul „guvernării cu televizorul”. Căci dl ministru a anunțat la televizor de mai bine de o lună că interzice auxiliarele pînă la elaborarea unui „regulament de funcționare a acestor auxiliare” (văleu, ce complicat: ca să folosești în clasă culegeri de probleme și antologii de texte trebe ditamai „reglementu’”!). Și-a mai zis că „actul normativ va intra in vigoare pana la finalul lunii august”. Sîntem pe 13 septembrie și nu s-a reglementatără nimic. Pe scurt: guvernarea se face anunțînd la televizor ce-ți trece prin cap, după care fraierii de cetățeni trebuie să aștepte, într-o stare de confuzie, pînă cînd guvernanții își pun cogitațiunile în fapt.
4. E mai rău ca pe vremea comunismului. Pe vremea cînd eram eu elev de gimnaziu, la matematică erau „de bază” culegerile de Olivotto și Gheba, iar la română Gramatica Ștefaniei Popescu. Fără ele nu prea se putea. Dar profesorii pe care i-am avut mai veneau și cu alte cărți, culegeri, antologii. Pe care alți profesori de la alte clase și școli nu le foloseau. Pînă și în comunism, profesorilor li se acorda o minimă libertate de alegere și un dram de încredere. Acum, dl ministru vrea ca totul să fie comandat de la centru. Mă tem că n-a înțeles nimic.
5. Da, am înțeles foarte bine: dl ministru are o problemă cu mulțimea de auxiliare care „îngreunează ghiozdanele elevilor”; dar la asta o soluție mai simplă ar fi ca elevii să aibă la școală dulapuri în care să-și lase cărțile, nu să le care după ei. Și are o problemă cu editurile care produc prea multe auxiliare, dintre care unele sînt proaste; asta e, e piață liberă, profesorii ar trebui să fie învățați și îndemnați să aleagă auxiliarele bune, iar cele rele vor muri de la sine. Și mai are dl ministru (susținut de sindicate și de asociațiile de părinți) o problemă cu faptul că există o întreagă rețea infomală de distribuție a auxiliarelor direct în școli, cu cointeresarea financiară a unor profesori (care îi obligă pe elevi să cumpere anumite auxiliare pentru a avea și ei un ce profit, plătit eventual la negru…). E adevărat, dar atunci ar trebui să rezolve, caz cu caz, situațiile abuzive sau ilegale, nu să radă tot. Dat fiind că ministerul nu e în stare de așa ceva, aplică formula cea mai comodă: interdicția totală „pînă la noi ordine”. Ceea ce îi afectează pe elevi, afectează editurile serioase care își fac treaba bine (căci ele nu își mai pot distribui, la început de an școlar, cărțile), dar mai ales afectează ideea de școală liberă. Pe care sînt convins că dl ministru n-a priceput-o deloc.

Și năzbîtia cu manualul unic, și interzicerea tuturor auxiliarelor exprimă neputința ministerială în fața realității, a lumii plurale și diverse de azi, a societății bazate pe cunoaștere. Dl ministru Pop a luat-o în direcția greșită și trage tot sistemul de educație înapoi, înfundîndu-l în meschinărie și cîrpeală.  Și e abia începutul… Dacă profesorii vor înghiți, tăcuți, toate gogoșile ministeriale, educația din România (oricum chinuită) nu-și va reveni nici în 30 de ani. Iar copiii care sînt acum la școală vor spune, atunci, că sînt „încă o generație de sacrificiu”…

PS: Cît despre amenințarea profesorilor cu „organele abilitate”, e absolut descalificantă. E atitudine de vătaf.

Foto: Octav Drăgan