Nu, n-am pretenția ca vreun ministru al Educației să fi citit Being Digital a lui Negroponte ori (măcar ceva din) trilogia lui Manuel Castells despre „The Network Society”. (Deși mă pufnește rîsul cînd mi-l imaginez pe dl Liviu Pop silabisind din cărțile astea…). Dar uite că am ajuns la momentul cînd ministrul Educației din România trebuie să se lupte cu organizarea cursurilor online. Un proces complicat, pus în practică de nevoie, pentru că ne-am trezit toți izolați acasă din cauza unui virus. Or, a organiza cursuri online are o mare legătură cu ce au scris oamenii ăștia doi – și mulți alții – deja de cîteva decenii. Sigur că, în naivitatea mea, mă gîndesc că ne-ar fi prins bine ca în fruntea ministerului Educației să avem pe cineva care să fi avut habar de chestiilea astea cu „digitalul”. N-avem. Dar nu e – cum le pare multora – doar problema „ministerului”.

Mai țineți minte scandalul manualelor digitale? Dacă nu, citiți aici o sinteză a anului 2013 („o, tempora!”…) făcută de Paul Balogh, un om care se pricepe la lucrurile astea. O idee bună și folositoare – introducerea de manuale digitale – s-a transformat într-un mare (de fapt, meschin) război, cu Victor Ponta acuzîndu-i pe „baronii manualelor” (who? Ponta?…), cu un minister care își dădea cu stîngul în dreptul făcînd o licitație și altele. Între timp, desigur, niscaiva manuale digitale au apărut. Dar – după părerea mea – în locul unui proiect coerent, pe termen lung, am avut parte de o cîrpeală.

Mai țineți minte promisiunea d-nei Ecaterina Andronescu, făcută în februarie 2019, că toate școlile și liceele vor fi dotate cu „tablă inteligentă” și cu „tablete pentru toți elevii”, pe bani europeni, poate chiar „de la începutul anului școlar viitor”? Scrie aici și aici. Nu-i așa că ar fi prins bine acum? Dar – vorba filozofului – „n-a fost să fie”. Acum, citesc că unele primării cumpără tablete pentru elevi, la repezeală. Nu-i rău în sine, dar nici nu rezolvă mare lucru. Căci simpla dotare cu echipamente, spun cei care se pricep, nu înseamnă că „am trecut la învățămîntul digital”. Degeaba „pui pe băncile elevilor” (cum zic, frumos și cu sentiment, politicienii și miniștrii) și „pe catedrele profesorilor” (cum aș adăuga eu, fără sentiment) obiecte tehnologice, dacă nu livrezi, la pachet, și „modul de întrebuințare” (ca să nu zic know-how, că unora le sună prețios…).

De Legea 1/2011 – legea educației – nu mai întreb dacă vă amintiți. În ea se găseau și cîteva prevederi care făceau posibile digitalizarea și informatizarea educației. Dar pentru că a fost considerată „băsistă” (căci, ani la rînd, soțietatea românească a avut această dilemă existențială, „a fi sau a nu fi pro/contra Băsescu și toți ai lui”), a fost modificată și răs-modificată de guvernele care au urmat. Pînă a devenit nefuncțională.

Vreau să spun, de fapt, că am avut toate premisele pentru a construi, în mod coerent și sistematic, o brumă de educație digitală, pas cu pas, de aproape zece ani încoace. Nu ne-a ieșit (iar faptul că sîntem pe primele 3-4 locuri în lume în materie de viteză a internetului – bravo nouă! – a creat, pare-mi-se, mai mult un sentiment de „mîndrie națională” decît o reflecție pe tema „ok, și cum folosim noi acest avantaj ca să avem copii mai bine educați?”).

Și uite-așa, dragii moșului, a venit coronavirusul și – pardon de expresie, știu că sună cinic – ne-a pus la treabă. Doamna ministru Monica Anisie se străduiește să gestioneze micul dezastru (transformat într-un mare dezastru de „stați acasă!”); marile noastre universități (ahh, „top 500, acolo vă vrem!” – a strigat presa, ani la rînd…) își fac, cu multă muncă, platforme pentru cursuri online (pe care le puteau face, calm și liniștit, acum 2-3-4-5 ani); komentariatul de stînga umple Facebookul și publicațiile online cu „elevii și stundeții din grupuri vulnerabile nu au acces la internet și device-uri” (corect!); kommentariatul de dreapta (sau pretins de…) ironizează „teleșcoala” (soluție de urgență inventată rapid de minister); aud de la unii profesori care predau în licee mari din București că, de fapt, se fac online doar cîteva ore (ați ghicit, matematică și română), în rest nu se știe clar; aud de la alți profesori că au primit, de la minister ori de la inspectorat, un formular de completat online cu întrebări de genul „aveți acces la internet?” (și mă-ntreb, naiv, cum poate răspunde online la întrebarea asta cineva care n-are acces la internet?); mai aflu de la un profesor de gimnaziu dintr-o comună oarecare, că la întrebarea (din același chestionar) „aveți calculator/laptop acasă?” toți au răspuns „nu”, iar el i-a luat la rost pe unii elevi („cum puteți să ziceți așa ceva, știu că aveți”) și ei i-au spus „păi am zis că n-avem că poate ne dă un laptop gratis”; mai constat că unii profesori se revoltă (pe Facebook, unde altundeva?) în fața ideii că ar trebui să facă un training pentru utilizarea platformelor digitale („cum? pe banii mei și pe timpul meu și pe laptopul meu personal?…”) și bag mîna în foc că, dacă-i întrebi despre meseria lor, or să țină un discurs de tipul „Domnu Trandafir” despre vocația dascălului și sacrificiile dezinteresate pe care trebuie să le facă de dragul copiilor care, nu-i așa, sînt viitorul țării…

Sintetizez (sau încerc să…). În anul de grație 2020, din cauza unui virus, sistemul educațional din România trebuie să treacă la cursuri online. O putea face, de vreo zece ani, treptat și cu program. O face acum, de nevoie. Cu profesori care sînt (în majoritate?) mai degrabă conservatori: în timp ce distribuie ei înșiși pe Facebook conspirațiuni și prostii de tot felul (că Bill Gates ne bagă cipuri, că de fapt virusul e o invenție a „celor care conduc lumea”), sînt convinși că „elevii trebuie feriți de internet și de calculator”. Poate că nici nu e vina lor: de ani întregi, cu picătura (sau cu valul) s-a răspîndit acest refren: „tineretu’ stă pe internet în loc să citească o carte”; uneori cu contribuțiunea unor prestigioși intelectuali (un mic exemplu, aici) care cred sincer că internetul tîmpește lumea.

Cred că situația asta cu totul specială – cînd ne-am trezit cu toții consemnați la domiciliu și obligați să facem cursuri online (chiar și fără să avem cu ce și cum) – ar putea fi un bun impuls către o oarecare trezire la realitate. Între timp, a apărut și un studiu care mai lămurește, cît de cît, cum stau lucrurile. Da, se poate, „ministerul nu face ce trebuie”; dar profesorii fac ce trebuie? Da, de zeci de ani încoace, pentru educație nu s-au alocat suficienți bani (deși avem o lege pe tema asta, cît la sută din PIB trebuie alocat pentru Educație, dar guvernele succesive – de toate culorile și coalițiile – au încălcat-o).

Da, miniștrii Educației n-au citit „Being Digital” și „The Network Society”. Da, acuma ne-am trezit cu toții, părinți, profesori, elevi – „actori educaționali”, cum zice d-na ministru, încercînd să arate că și-a însușit limbajul „de specialitate” – că trebuie să ne ocupăm, orice-ar fi, de educația copiilor noștri. Cum facem? Așteptăm totul „de la minister”? După atîția ani în care ministerul a făcut o sumedenie de prostii? Sau încercăm – totuși – să înțelegem că ne-au luat-o, deja, copiii înainte, căci pentru ei internetul nu mai e „dușman”, ci mod de viață?

Virusologii și oamenii de știință – din cîte am citit – ne avertizează că s-ar putea să fim nevoiți să „ne împăcăm” cumva cu virusul pentru încă un an sau doi. Dar cu cursurile online cum facem? Le mai ținem un an sau doi ori rămînem la părerea – și protestăm la Minister – că Internetul îi strică pe copii? Sau – vorba lui Caragiale – „vițăvercea”?

2 gânduri despre “Cursuri online cu „dușmanul”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.