Uite cum îmi dau de lucru aleșii neamului și mă fac să plictisesc lumea cu ideile mele fixe (dar îndelung verificate) despre ce înseamnă lectura și cum putem să-i facem pe oameni să citească. Sau să citească mai mult și mai bine. Președintele a promulgat ieri legea 21/2022 care prevede instituirea Zilei naționale a  lecturii pe 15 februarie (aide-mémoire: a doua zi după Valentine’s Day).
Nu vă bucurați, nu vă gândiți că „totuși, e bine, poate că în felul ăsta o să citească lumea mai mult”. N-o să aibă nici un efect, în afară de bifarea unor activități specifice și de împăunarea pe Facebook și la TV a unor politicieni că, vezi Doamne, cititul e important și uite cîtă grijă au avut ei de nivelul cultural al poporului, „au dat o lege”… O să avem, o dată pe an, un fel de „sărbătoare” ipocrită și atît. Pe ce mă bazez? Încerc să explic în continuare.

Legea (inițiată de deputatul Sebastian Burduja acum vreun an și susținută de mai mulți parlamentari liberali) are 5 articole și prevede că autoritățile publice „pot acorda sprijin material, financiar și logistic bibliotecilor, muzeelor, instituțiilor de învățământ, organizațiilor neguvernamentale, editurilor, precum și altor instituții cu atribuții în domeniile educației și culturii pentru organizarea de evenimente de încurajare a lecturii, în limita resurselor bugetare și logistice disponibile” (art. 3). Care va să zică, autoritățile pot să… „După buget”, vorba lui Fănică Tipătescu.

Dar stai! La art. 4 se spune că „muzeele, bibliotecile publice și instituțiile cu atribuții în domeniile educației și culturii pot acorda asistență de specialitate”, iar art. 5 (ca să fie și nițică deschidere internațională, că doar nu s’tem singuri pe lume) prevede că „Institutul Cultural Român, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, ambasadele și consulatele României pot desfășura proiecte culturale și/sau educaționale dedicate Zilei naționale a lecturii, individual sau în colaborare cu asociații și fundații de profil, în limita resurselor bugetare și logistice disponibile”.

Carevasăzică, toată lumea poate – după buget – să citească și să desfășoare activități „de încurajare a lecturii” pe 15 februarie. Cu alte cuvinte, această lege legiferează ceea ce deja se întîmplă (și nu doar pe 15 februarie): unii profesori fac cercuri de lectură în școli, alții nu, unele autorități locale sprijină activități culturale, altele nu ș.a.m.d. E o lege inutilă, fără îndoială. Dar merită pusă, totuși, în context.

  • 2019 a fost (ați uitat?) „Anul cărții”, cînd s-a lansat Programul național „România citește”; am scris despre asta aici; vi se pare că, de atunci încoace, s-a bulucit lumea în pelerinaje la Biblioteca Națională și la bibliotecile orășenești? ați auzit cumva că s-a dublat sau triplat piața de carte? Ați auzit cumva de petiții trimise de cetățeni indignați către posturile de televiziune în care să scrie „vrem emisiuni despre cărți!”? Nu. Deci programul național a dat chix: România n-a citit. Să notăm că am avut deja o lege făcută din vorbe mari și pe bază de „autoritățile pot să” și nu ne-am învățat minte;
  • Există în Parlament, de ani întregi, cîteva inițiative legislative care prevăd măsuri concrete pentru susținerea pieței de carte și a lecturii: o „propunere legislativă privind acordarea voucherelor de lectură” (inițiată de fostul deputat PNL Ovidiu Raețchi), clasată în Senat; un „Proiect de Lege privind înfiinţarea Fondului Special pentru Încurajarea Librăriilor de Provincie”, propus în 2019 tot de Ovidiu Raețchi; un alt proiect de lege care prevede scutiri de taxe și impozite pentru deschiderea de librării; toate acestea zac în Parlament, în diverse faze, de 3-4 ani; a fost vorba și despre „Pactul pentru carte”, la un moment dat; au mai fost și alte proiecte, mai vechi, din care nu s-a ales nimic. Să notăm, așadar, că Parlamentul e în stare să voteze doar legi făcute din vorbe, bazate pe „autoritățile pot să…”, nu și legi care prevăd, totuși, ceva concret și bugetabil.
  • Să zic și ceva de (relativ) bine: am fost oarecum impresionat de „expunerea de motive” a legii care instituie Ziua națională a lecturii: se pare că cineva a compilat binișor, pentru dl deputat-inițiator, niște date și cifre cu privire la lectură, la ce se face în alte țări etc. Numai că n-a ajutat la nimic: mă tem că nici deputatul-inițiator, nici cei care au susținut legea și au votat-o n-au înțeles nimic. „În alte țări” – un fel de laitmotiv al expunerii de motive – există pachete de măsuri pentru stimularea lecturii, instituții și organizații care se ocupă cu asta (un exemplu: Centro per il Libro e la Lettura din Italia, înființat recent, prin lege; dar se pot găsi multe alte exemple).
  • Reprezentanții editorilor au bătut de multe ori drumul spre Parlament și le-au explicat aleșilor neamului ce ar trebui legiferat (și ce nu) pentru a sprijini piața de carte. Fără folos.
Printscreen, http://www.cdep.ro/pls/steno/steno2015.stenograma?ids=8361&idm=16,01

În acest context (vezi și aici, un text din 2019 pe același subiect), nu pot spune altceva decît că s-a mai bifat o lege fără nici un rost. Cu care, eventual, se pot lăuda parlamentarii. Lectura însă e o practică socială și culturală care nu de sărbători și sfeștanii are nevoie, ci de programe coerente și susținute, zi de zi, pe termen mediu și lung. Or, așa ceva nu există și mă tem că nici nu va exista prea curînd la noi. Marea tristețe e că astfel de programe („ca în alte țări”, vorba expunerii de motive a deputatului Burduja) ar trebui concepute și legiferate de politicieni care, în cea mai mare parte, nu au nici măcar ei sănătosul obicei al lecturii și nici nu înțeleg cu ce se mănîncă povestea asta. Doar dau din aripioare, să pară că mor de grija culturii.

Mai există însă un efect pervers al acestui tip de legiferare „de sanchi”: cînd cineva (editorii, cititorii, vreun ONG, vreo comunitate umană etc.) va ridica glasul să spună „știți, ar trebui legiferate niște aspecte care să ducă la stimularea lecturii”, vor primi răspunsul: „păi nu s-a legiferatără?”. Tocmai. Nu. Doar s-a decretat o sărbătoare, în stilul Festivalului Național „Cîntarea României”. Căci nu-mi închipui că, la o zi după Valentine’s Day, pe teritoriul patriei noastre ar putea avea loc un dialog de genul: „iubire, gata cu inimioarele, azi e Ziua națională a lecturii și am chef de Crimă și pedeapsă”…

Foto: Olena Sergienko on Unsplash

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.