Cartea de faţă, care încearcă să descrie şi să interpreteze principalele practici de lectură din cultura română veche, preia concepte şi tehnici de analiză din toate aceste perspective teoretice, fără a absolutiza însă nici unul dintre unghiuri, ci adaptînd instrumentele la obiectul studiat. Dincolo de metode şi de tehnici de investigare, important este că receptarea şi lectura s-au impus (şi au rămas) ca teme legitime de cercetare, recunoscîndu-li-se capacitatea de a modifica (sau măcar de a completa) modul nostru de a înţelege literatura.