Tăria opiniunilor de sub patrafirul biților

Tăria opiniunilor de sub patrafirul biților

Pe la jumătatea anilor ’90, cînd internetul abia trecuse de genunchiul broaștei, iar „digitalizare” încă era un cuvînt necunoscut pentru cei mai mulți, citeam tot felul de studii simandicoase despre cum vor evolua tehnologiile comunicării și cum se vor constitui „comunități online” în cadrul cărora oamenii își vor împărtăși (azi se zice „șerui”) ideile, opiniile, gusturile. Being Digital (1995), cartea în care Nicholas Negroponte descria – simplu, pe-nțeles, cu umor – modul în care digitalizarea ne va schimba viețile a fost un bestseller și a generat (alături de alte scrieri, desigur) o anume euforie a schimbării, un soi de optimism tehnologic molipsitor. Era vorba acolo, între altele, de niște „autostrăzi ale informației” și de ușurința de a comunica, de accesibilitatea minunatelor dispozitive care, nu-i așa, vor face viața umanității mai bună.

Citește în continuare „Tăria opiniunilor de sub patrafirul biților”

Români verzi cu stea galbenă

Români verzi cu stea galbenă

Printre alte forme de imbecilitate pe care rețelele sociale le permit, ba chiar le favorizează, a mai apărut una. Circulă, de la o vreme (pe Facebook, pe grupuri de whatsapp etc.), o poză cu steaua galbenă în șase colțuri impusă cîndva de legile antisemite pe care scrie „Român nevaccinat” sau „Eu nu mă vaccinez”.

Citește în continuare „Români verzi cu stea galbenă”

Marmelada digitală și mica tiranie a prostelii

Marmelada digitală și mica tiranie a prostelii

„Rețelele sociale dau dreptul la cuvînt unor legiuni de imbecili care altădată vorbeau doar la bar, după un pahar de vin, fără să dăuneze colectivității. Erau imediat reduși la tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvînt ca și un laureat Nobel. E o invazie a imbecililor”. Aceste cuvinte ale lui Umberto Eco, rostite în 2015, s-au viralizat, cum se spune: de atunci încoace, sînt reluate și redistribuite masiv pe rețelele sociale sau citate de lideri de opinie și influensări. Ce ironie, totuși: Umberto Eco a scris mult (și esențial) despre mass-media și comunicare, a coordonat o enciclopedie multimedia în anii ’90 (cînd mulți intelectuali umaniști habar nu aveau cum funcționează computerele și internetul, dar erau convinși că vor duce la „moartea culturii”), e autorul unui fundamental Tratat de semiotică, ba chiar și literatura sa de ficțiune conține multe teme din sfera comunicării. Dar a ajuns să fie pomenit „în masă” tocmai cu aceste fraze spuse jurnaliștilor imediat după ceremonia în care i se acordase laurea honoris causa la Universitatea din Torino (pe care o absolvise în îndepărtatul an 1954, cînd un computer ocupa o cameră întreagă). Conferința pe care a ținut-o cu acea ocazie avea ca temă sindromul complotului. Căci nimic nu e întîmplător, nu-i așa?

Citește în continuare „Marmelada digitală și mica tiranie a prostelii”

Arta și sutienul la români

Arta și sutienul la români

S-a organizat o expoziție de artă la primăria sectorului 1 și a ieșit scandal. O sumedenie de primării din orașele europene (iar noi sîntem în Europa, nu?) organizează expoziții și alte evenimente culturale. La Primăria din Oslo se organizează, de ani și ani, ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru pace; toată planeta poate vedea la televizor sau online ceremonia, fără să-i pese cuiva cum se numește primarul din Oslo și din ce partid face parte. Unele primării europene – ale unor mari orașe sau ale unor comune – au chiar spații permanente de expoziție, săli dedicate evenimentelor culturale și alte asemenea formule din care cetățeanul obișnuit poate înțelege (dacă vrea, desigur) că Primăria e (și) a lui, e un spațiu public, comunitar, nu e doar locul ăla nasol unde te duci să-ți plătești taxele sau să ceri vreo adeverință.

Citește în continuare „Arta și sutienul la români”

Scrisoare către CNATDCU. După părerea mea, inutilă…

Scrisoare către CNATDCU. După părerea mea, inutilă…

Dragă CNATDCU,

Îți scriu direct – și mă adresez cu această formulă, poate neobișnuită – pentru că adresarea oficială și instituțională n-a dus la nimic.

Să mă prezint (deși – ca noi toți – sînt „pe net”, mă găsește Google imediat, cu bune și cu rele). Sînt profesor la Facultatea de Litere a Universității din București și, la sfîrșitul lui februarie – începutul lui martie mi-am depus dosarul pentru susținerea tezei de abilitare. Abilitarea îmi este necesară (spun asta pentru cazul în care această scrisoare va fi citită și de alte persoane, mai puțin inițiate în procedurile universitare…) pentru a conduce doctorate.

Citește în continuare „Scrisoare către CNATDCU. După părerea mea, inutilă…”

Cursuri online cu „dușmanul”

Cursuri online cu „dușmanul”

Nu, n-am pretenția ca vreun ministru al Educației să fi citit Being Digital a lui Negroponte ori (măcar ceva din) trilogia lui Manuel Castells despre „The Network Society”. (Deși mă pufnește rîsul cînd mi-l imaginez pe dl Liviu Pop silabisind din cărțile astea…). Dar uite că am ajuns la momentul cînd ministrul Educației din România trebuie să se lupte cu organizarea cursurilor online. Un proces complicat, pus în practică de nevoie, pentru că ne-am trezit toți izolați acasă din cauza unui virus. Or, a organiza cursuri online are o mare legătură cu ce au scris oamenii ăștia doi – și mulți alții – deja de cîteva decenii. Sigur că, în naivitatea mea, mă gîndesc că ne-ar fi prins bine ca în fruntea ministerului Educației să avem pe cineva care să fi avut habar de chestiilea astea cu „digitalul”. N-avem. Dar nu e – cum le pare multora – doar problema „ministerului”.

Citește în continuare „Cursuri online cu „dușmanul””

Anul Cărții s-a încheiat. Revenim la normal?

Anul Cărții s-a încheiat. Revenim la normal?

2019 a fost „Anul Cărții”, instituit prin lege, care a lansat „Programul național «România citește»”: „organizarea de întâlniri săptămânale ale elevilor cu voluntari, precum părinți, personalități publice, jurnaliști. În cadrul Programului, voluntarii vor lectura împreună cu elevii fragmente din operele literare incluse în programa școlară”; de asemenea, acest Program (național, nu glumă!) presupunea și „organizarea de întâlniri bianuale ale elevilor cu scriitori români contemporani, de anvergură națională sau locală, care să lectureze fragmente din propriile creații literare, în scopul încurajării lecturii și promovării acestora”.

Citește în continuare „Anul Cărții s-a încheiat. Revenim la normal?”

24 de ore și jumătate la Conversano

24 de ore și jumătate la Conversano

Conversano este un orășel splendid, la vreo 35 de km de Bari. L-am luat la pas sîmbătă, imediat ce am ajuns, adică între 14.30 și 16. Eram singur pe străzi, căci la ora aceea la gente del Sud își respectă siesta. Așa că am avut plăcerea să-l savurez de unul singur („godermela da solo”, cum ar veni) și să mă uit la imbricările straturilor de piatră care adună la un loc urme ale vechii cetăți grecești Norba, resturile din vremea conților normanzi, mănăstirea barocă San Benedetto (transformată acum în muzeu, cu arhivă, community library și sală de conferințe) în care au mai rămas cîteva fragmente romanice, casele moderne cu un etaj, albe și pătrățoase, lipite uneori de cîte un fragment din vechile ziduri.

Citește în continuare „24 de ore și jumătate la Conversano”

CNA, limbajul și moralitatea. Noi tendinți*, între trist și ridicol

CNA, limbajul și moralitatea. Noi tendinți*, între trist și ridicol

Îmi închipui că, mai nou, membrii CNA au pe birou – și nu fac nimic fără să le consulte, dar s-au cam încurcat în ele – următoarele cărți: Tratatul de semiotică generală al lui Umberto Eco și Cours de linguistique générale de Ferdinand de Saussure. Cel puțin astea, dacă nu chiar mai multe care au de-a face cu studiul limbajului. Căci altfel nu-mi explic cum de-au dat o decizie de sancționare precum aceasta, despre care scrie Paginademedia.ro.

Citește în continuare „CNA, limbajul și moralitatea. Noi tendinți*, între trist și ridicol”

Dezumanizarea

Dezumanizarea

La Caracal s-a întîmplat o tragedie: Alexandra, o fată dispărută de acasă, a sunat de trei ori la 112, iar poliția a intervenit tîrziu, prea tîrziu. Cazul a scos la iveală că, tot acolo, mai există o fată, Luiza, dispărută acum cîteva luni în condiții asemănătoare. Dar a scos la iveală, mai ales, precaritatea legilor și instituțiilor românești care ar trebui să-i apere pe cetățeni. Un stat eșuat.  Dincolo de corupție și incompetență, cred că în spectacolul penibil al unor instituții care nu știu ce să facă și al unor lideri politici care nu știu ce să spună se mai vede ceva.

Citește în continuare „Dezumanizarea”