Un amic mi-a citit, la telefon, lista de lecturi suplimentare (sau „de vacanță”, cum preferați) pe care fiica sa – elevă la gimnaziu – a primit-o la școală. Voia să-mi ceară părerea – că deh, eu sînt „de română” la bază, el se pricepe mai degrabă la altele, deși e un pasionat cititor. Autor cu autor și titlu cu titlu, am recunoscut lista de lecturi suplimentare pe care am avut-o și eu cînd eram prin clasa a șaptea (adică în anii ’70 ai secolului trecut) și care era „în uz” și cînd am devenit eu profesor de școală generală, în anii ’80 ai aceluiași secol: Cuore (Edmondo de Amicis), Singur pe lume (Hector Malot), Tartarin din Tarascon, niște Jules Verne și alți autori străini. Plus cîțiva români: Emil Gîrleanu, Otilia Cazimir, Sadoveanu etc. N-am știut ce părere să-i dau: am amuțit la gîndul că „lecturile de vacanță” sînt imuabile, de decenii încoace.

N-aș vrea să generalizez. Cu siguranță că la alte școli și la alți profesori listele arată altfel. Dar, cu această ocazie, m-am gîndit să pun cîteva întrebări despre cum se face literatura în școală. O să scriu un mic serial de texte pe această temă, pentru cine are timp și chef să le citească. E vară, anotimp de „lecturi suplimentare”. Poate alung plictiseala cuiva. Am mai scris, de-a lungul timpului, despre astfel de subiecte și-am constatat că sînt mulți interesați de soarta literaturii în școală.

Prima întrebare care cred că merită un răspuns clar este asta: oare în gimnaziu ar trebui să se facă literatură română sau, pur și simplu, literatură?

Să mă explic. În prezent, se predau doar texte de scriitori români. Iar una dintre pretențiile „sistemului” este ca autorii să fie reprezentativi (deși există multe texte foarte bune scrise de autori contemporani, dar deh, cică nu sînt „reprezentativi” – vezi și dosarul publicat recent de Dilema veche pe această temă, coordonat de Adina Popescu, ea însăși o excelentă scriitoare de literatură pentru copii, aici). Așa că, în gimnaziu, se fac texte de Eminescu, Creangă, Caragiale, Blaga, Arghezi, Sadoveanu și alții. Inclusiv Brătescu-Voinești (un mediocru!), cu Puiul său, despre care am scris aici . Nu toate textele sînt pe înțelesul copiilor de 11-14 ani. Arhaismele și regionalismele lui Sadoveanu, de exemplu, sînt greu de priceput la vîrsta asta. Și Creangă e complicat (ca să nu mai vorbesc de faptul că Amintiri din copilărie nu e, de fapt, o carte pentru copii, chit că acolo este vorba despre un Nică poznaș care fură pupăza și merge la scăldat; au argumentat asta istorici literari serioși).

În general, noi stăm cam prost cu literatura pentru copii. Mai ales dacă ne referim doar la „scriitorii reprezentativi”. În schimb, în literatura universală există texte foarte bune și foarte potrivite acestei vîrste. De ce nu s-ar preda în școală, alături de scrierile autorilor români, și scrieri ale unor autori străini? De ce, de exemplu, dacă vrem să le predăm copiilor noțiuni despre povestire, n-am face asta cu un text al unui autor străin care a scris povestiri mai bune decît ai noștri? Iar la lecția despre „momentele subiectului” am putea utiliza, tot așa, un text din literatura universală, nu tot Sobieski și românii, cum facem de zeci de ani.

_PT19538Și mai există, cred, un argument în favoarea ideii de a „amesteca”, la școală, textele din literatura română cu cele din literatura universală. În vremurile noastre de mare deschidere globală și de ștergere a granițelor, în societatea cunoașterii și a conectării permanente, e nevoie de o mare deschidere a minții către lume. „Străinătatea” nu mai e, ca în secolul al XIX-lea ori ca în doinele populare, „neagra străinătate”. Literatura poate oferi, de la vîrste fragede, într-un mod foarte plăcut și interesant, tocmai deschiderea aceasta de care e nevoie. Nu mai putem sta închiși în ograda noastră mică. Or, în școala românească, literaturile lumii sînt ca și absente. Se face literatură universală doar la liceele umaniste, o oră pe săptămînă (dar și aceea e folosită uneori tot pentru „română”, mai ales cînd se apropie bacul). Așa că majoritatea absolvenților de liceu nu apucă să afle nici măcar numele unor mari scriitori din literatura universală. Nici măcar clasicii, nici vorbă de autorii contemporani. Iar dacă ne uităm pe piața de carte, observăm că se publică și se vînd mai mult traduceri decît literatură română.

De-aia zic: cred că, în școala generală, ar trebui incluse în manuale și predate atît texte de scriitori români, cît și texte de scriitori străini. Ar trebui poate să se studieze literatura, nu neapărat literatura română. Știu, unora le-ar putea părea cam „nepatriotic”, dacă nu chiar „antinațional” – căci, nu-i așa, trebuie să avem grijă de „identitatea națională”, iar asta nu se construiește cu „străini”. (Despre asta o să scriu într-un articol viitor).

Deocamdată, autorii străini sînt exilați la „lecturi suplimentare”, pentru cine vrea și cine poate. De-aia ajung oamenii, la vîrsta adultă, să-ntrebe, vorba reclamei, „la ce echipă joacă Kafka?”…

În episoadele următoare am să scriu despre: clasici sau contemporani?; cum se distruge plăcerea lecturii; comentariile învățate pe de rost și clișeele de limbaj/gîndire.

Foto: În 2011, cu Dilematix, „supliment pentru copii inteligenți” realizat de Dilema veche. © Petrică Tănase, Adevărul

 

 

 

2 gânduri despre “La școală: literatură română sau literatură pur și simplu?

  1. Imi placea o reclama la Antrefrig cu porcul vopsit cu body paint albastru , asa ca o sa comentez.Important e sa le placa sa citeasca.Copiii citesc la 12 ani Harry Potter in traducere, la 16, Hunger games in original.Am aflat ca o ecranizare dupa dystopia asta e preferata unei ecranizari mai vechi cu Keira Knightley, a celebrei Mandrie si Prejudecata..Mai de succes sunt vizionarile- filme de animatie ca Angry Birds- the movie , comestibil si coerent chiar si pentru adulti,Sing (2016) , o capodopera de musical;cei de 13 ani se mai uita la Garfield pe Netflix de dragul mamei.O tanara care avea 18 ani in 2013 citea Visniec anul trecut, ceea ce e uimitor .Exista o superficialitate a trairii, o graba in ingurgitare fara timp pentru asimilarea ulterioara inerenta.Sa strecuram tema pentru acasa intre un joc pe consola si un film la 13 ani (sa fim online si cand ne facem temele), aveam niste idei dar a iesit doar un paragraph, e bine si asa .La varsta adolescentei, Triviador le mananca pauzele la scoala.Fetele invata sa gateasca de pe Paprika, care pare sa fie uneori chiar expozitiv in privinta operatiilor si a cantitatilor , ele fiind stiute drept secrete ale bucatarilor.Cand eram de varsta lor, dadeam iama in biblioteca tatei si citeam de-a valma Faraonul lui Prus, Moartea unui Presedinte de William Westminster, fascinantul La Medeleni al lui Ionel Teodoreanu, dar si Vin Ploile a lui Louis Butler, laolalta cu Hawthorne, Litera Stacojie, cam ce era la rand pe raft:Gervaise, de Zola, urmata de Fiul Risipitor a lui Radu Tudoran, Holban cu Jocurile Daniei.Preferatul meu pe atunci, Sfarsit de capitol, al lui Galsworthy, se concura cu Pe aripile vantului a doamnei Mitchel si cu un volum de proza scurta a lui Caragiale pe care il stiam pe dinafara.Nu era singurul volum care imi facea figura asta, mai patisem la fel cu George Zarafu, epigrame sub titlul Bolduri cu imbolduri, dar si cu Dabada si Nubanu, cartea mea preferata din clasa a doua,din care e posibil sa fi dat un citat extins fara ghilimele intr-o compunere pentru care as fi primit o nota mare.Prin clasa a patra m-a surprins mama citind Cei trei Muschetari dupa ora de culcare si , dupa cateva zile, m-a dus tata la biblioteca municipala sa imprumutam carti “potrivite’.Asteptand pe culoar sa completeze tata datele pe o fisa, am vazut doua usi -pe una scria ‘sectiunea copii’ ,cealalta trebuie sa fi fost sectiunea cu materiale de uz casnic, adica, scurt, ‘Maturi’.M-am impotmolit la prima pagina a lui Cuore, de care nu am mai putut trece, dar Hector Malot- Singur pe lume a fost un succes- chiar l-am cumparat ca sa il citesc de mai multe ori. La examenul de romana de treapta intai , subiectul a fost din nuvela In vreme de razboi, nu tocmai preferata mea, dar destul de cunoscuta ca sa caracterizez personajul principal si sa identific momentele subiectului din amintiri.Mama era ingrijorata in legatura cu lecturile mele cu voce tare din Caragiale in timpul carora citeam razand ,pe voci diferite, tot felul de personaje si replici, dar psihologul la care am fost in vizita a linistit-o- a aflat ca voiam sa fiu actrita ; vecinii imi stiau repertoriul de pe vremea olitei, cand ma consacrasem cu melodia Mirabelei Dauer,Taina Noptii .Destul de recent, un nume s-a conturat din gropile abisale ale memoriei la vederea unui titlu-Mos Costache Giurgiuveanu, am spus aratand catre un volum de lectura obligatorie , Enigma Otiliei, peste care se aplecase subversiv o copila blonda inteligenta. Tanara a zambit pal, fara interes- se pare ca pe nimeni nu intereseaza ce gandesc ei din moment ce invata comentariul.Nu au nevoie de repere, ‘ comertul cu mortii’ , ce plictis.Dar scoala ramane o corvoada necesara, in timpul unei ore de limbi moderne se poate lectura Blink in banca intai.Daca iti povestesc ceva din lecturile lor, vor exista prescurtari ale unor genuri de filme ( de ex., romcom) in combinatii neasteptate cu nume de jocuri pe computer, la viteza de tavalug, in vorbire legata, cu silabe intregi lipsa.Ei intre ei se inteleg bine, reactioneaza cvasi-instantaneu, adultul e cel care ramane spectator, extern realitatii ‘descrise’, nevoit sa ceara rastalmaciri.Cu tabla se ia contact de recuperare in pauza , stricandu-se linistea copilului de serviciu.Atunci se cotropeste table cu desene.In timpul orelor, relatia cu tabla e stangace, ceea ce insemna ca survine rar ca si experienta, se scrie in mijlocul tablei, e ceva la fel de rar pentru elev ca si atunci cand se intalnesc cu o nava spatiala in padure si nu se gandeste nimeni sa invite extraterestrii acasa , sa le cunoasca mama, ci o rup la fuga in lipsa de inspiratie.Ken Robinson spunea in 2006 ca ,atata vremea cat adultii nu stigmatizeaza greselile, copiii incearca tot felul de lucruri, unele cu consecinte pozitive asupra creativitatii lor..Dupa care ,copiii trimit e-mailuri la sfarsitul anului in care spun ca le-au placut orele si ii multumesc profesorului ca le-a fost alaturi.Termenul in engleza e ‘facilitator’.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s