Al doilea Dragnea

Al doilea Dragnea

Astăzi (8 iunie 2018) urma să se pronunțe Curtea Supremă în „procesul angajărilor fictive” în care este inculpat Liviu Dragnea. Mi se pare că mulți așteptau sentința, ca să priceapă, vorba lui Lenin, „ce-i de făcut?” mai departe. S-a amînatără pentru 21 iunie.

Ca să nu deranjeze mitingul de mîine al PSD? Ca să se vadă ce face Iohannis între timp – o revocă pe Codruța, n-o revocă? – și să fie clar pentru Națiune dacă îl îmbrățișăm cu totul (și cu toții) pe Liviu Dragnea sau ne mai jucăm nițel prin curticică de-a statul de drept? Nu știu. Și nu-mi place (și nu mă pricep) să speculez – sînt destui care o fac. Chiar prea mulți. Citește în continuare „Al doilea Dragnea”

Amintiri în jurul „Divanului”

Amintiri în jurul „Divanului”

Textele care urmează sînt niște întrupări ciudate. Nu aparțin vreunei categorii consemnate în manualele de jurnalism, deși seamănă întrucîtva cu interviul. Sînt niște texte scrise, deși inițial au fost vorbite și înregistrate pe un reportofon (ba chiar filmate, vreo două dintre ele). În epoca smartphone-ului, v-ar fi mai la îndemînă să le vedeți live pe Facebook sau pe Youtube, dar va trebui să le (re)citiți, căci ele s-au născut într-o vreme cînd cele două născociri ale epocii digitale abia se lansau. Sînt niște conversații care ilustrează, cred, cel mai bine spiritul Dilemei. În jargonul nostru redacțional, le spuneam „divanuri”. Citește în continuare „Amintiri în jurul „Divanului””

Omul care scrie

Omul care scrie
Jurnalele de pînă acum ale lui Mircea Cărtărescu au fost sucite pe toate părțile nu numai de critici literari, dar și de editorialiști ai neamului, de jurnaliști și de tot felul de dătători cu părerea. Fiecare s-a simțit dator să spună ceva despre autor și despre felul cum se dezvăluie el în jurnale. Fiecare s-a străduit să-l eticheteze cumva, crezînd că „l-a prins”: îmi aduc aminte că am citit, la vremea respectivă, destule păreri despre „ego-ul uriaș” al lui Cărtărescu (în articolele unora care făceau ture diletante pe ogorul psihanalizei), am citit înfierări ale autorului pentru că, în copilărie, omora insecte, am citit tot felul de lucruri scrise de oameni care – credeau ei – s-au prins, au înțeles definitiv omul și opera, și-au explicat totul.

Citește în continuare „Omul care scrie”

„Cooltura”, semidesființarea și semidocții

„Cooltura”, semidesființarea și semidocții

Aflu că emisiunea „Cooltura” de pe TVR1 va fi semidesființată. Adică i se va reduce durata la jumătate. Mă întreb ce motiv rațional ar putea justifica o asemenea decizie și încerc să le iau pe rînd. De ce, nene Anghelache?

Citește în continuare „„Cooltura”, semidesființarea și semidocții”

Libertatea de exprimare nu e pentru toți? Despre femei de serviciu și piglets

Libertatea de exprimare nu e pentru toți? Despre femei de serviciu și piglets

Niște inspectorași de provincie au chemat „la ordine” niște biete femei de serviciu pentru că au stat de vorbă cu presa, aflăm de la Digi24 și EuropaFM. Iar ele n-au divulgat secrete de stat, n-au „dezinformat Comisia Europeană”, n-au stricat imaginea României în lume. Au vorbit despre o realitate tristă care le afectează direct: din cauza unei legi bezmetice, nu le mai ajung banii, nu mai au din ce trăi. Citește în continuare „Libertatea de exprimare nu e pentru toți? Despre femei de serviciu și piglets”

În limba română să ne încurcăm sau în scrisori de susținere să ne luptăm?

În limba română să ne încurcăm sau în scrisori de susținere să ne luptăm?

Mai întîi a apărut o petiție care cerea ca Liviu Pop să rămînă ministrul Educației. Era semnată „Profesorii Invăţământului Preuniversitar” (exact așa, cu articolul hotărît, de parcă ar fi fost toți; și fără căciulă pe I, că na…). Era înainte ca PSD să decidă nominalizările pentru noul guvern și, în ciuda nepriceperii mele într-ale politichiei, ceva-ceva tot am înțeles: inițiatorii doreau, poate, să influențeze decizia partidului. Partidul a decis însă altceva: a fost propus Valentin Popa, rectorul Universității din Suceava. Citește în continuare „În limba română să ne încurcăm sau în scrisori de susținere să ne luptăm?”

Cu Neagu Djuvara pe Divan

Cu Neagu Djuvara pe Divan

La începuturile Dilemei, în 1993, cînd lumea românească era foarte divizată politic și cultural (nu că acum ar plezni de-atîta unire și solidaritate…), a apărut în redacție ideea de a organiza niște dezbateri pe temele actualității, la care să invităm persoane cu opinii diferite, din grupări ideologice diferite. Azi pare banal, dar atunci era foarte greu, căci oamenii pur și simplu nu voiau să stea de vorbă cu cei de altă părere. Așa încît am avut multe eșecuri în încercarea de a-i aduce laolaltă. Citește în continuare „Cu Neagu Djuvara pe Divan”