Niște inspectorași de provincie au chemat „la ordine” niște biete femei de serviciu pentru că au stat de vorbă cu presa, aflăm de la Digi24 și EuropaFM. Iar ele n-au divulgat secrete de stat, n-au „dezinformat Comisia Europeană”, n-au stricat imaginea României în lume. Au vorbit despre o realitate tristă care le afectează direct: din cauza unei legi bezmetice, nu le mai ajung banii, nu mai au din ce trăi.
Abia asta mi se pare grav: aici nu mai e vorba despre Dragnea și Antena 3, despre fake news și cine știe ce teorii sofisticate despre manipulare și propagandă. Nu e vorba despre tineri conectați la Facebook care își exersează zilnic dreptul la liberă exprimare, nici despre activiști din ONG-uri care știu regulile și procedurile și se războiesc cu autoritățile pentru orice formă de limitare a vreunui drept.
Este vorba despre niște oameni simpli, despre niște persoane care au apărut o dată în viață la televizor și au relatat strict un fapt real. Ce-au pățit? Au fost chemate de niște șefuleți inepți să dea declarații scrise. Cred că șefuleții ăștia locali și județeni cu comportament feudal sînt la fel de toxici pentru democrație ca și marii satrapi naționali. Ba chiar mai toxici, după gustul meu: democrația, cu toate drepturile și libertățile ei, trebuie să se simtă în viața fiecărui om, în casa și în curtea lui, în comunitatea în care trăiește. Dacă nu e așa, atunci nu e democrație, e Ferma animalelor, cu Pigs, Piglets, Napoleon, Snowball, Squealer și toată garnitura. Șefii și șefuleții locali de tot felul, dornici să-și exercite puterea în mica lor ogradă și temători peste poate de Puterea cea mare de la Partid și de la Guvern sînt țesutul solid care face posibilă menținerea în funcții a unor inși precum Dragnea & Co.; sînt cei care tolerează abuzurile mari, pentru că și ei fac abuzuri mici.
Am tradus cîndva o carte foarte interesantă a lui François Furet, Penser la Révolution française (în versiune românească, Reflecții asupra Revoluției franceze). La apariție, în Franța, fusese criticată și de stînga, și de dreapta, pentru că nu se înscria în nici una dintre liniile ideologice tradiționale în interpretarea Revoluției. La una dintre întrebările esențiale – cînd s-a încheiat Revoluția în Franța, cînd s-au simțit schimbările pe care le-a produs? – François Furet dădea un răspuns diferit de ceilalți istorici: nici cînd a căzut Bastilia, nici cînd s-a adoptat Constituția, nici cînd s-a instaurat prima Republică, nici la vreo altă dată simbolică, ci peste vreo 30 de ani, cînd a ajuns la țară, cînd efectele sale de tot felul, bune și rele, s-au simțit în viața Franței rurale. Pînă atunci, în ciuda schimbărilor revoluționare de la Paris, viața oamenilor obișnuiți se desfășurase cam la fel.
Mi s-a părut un răspuns inteligent și cred îl putem adapta la situația de față: democrația va exista în România cînd femeile de serviciu și fochiștii vor avea dreptul la liberă exprimare fără teama că vor trebui să-i dea socoteală vreun piglet local.
mirceavasilescu.blog 