Văd că, după numirea noului guvern, se anunță catastrofe în serie. Unii spun că presa va fi gîtuită mai abitir ca pe vremea lui Năstase, alții că justiția va fi pusă pe butuci. Va fi rău, căci noua putere se va comporta abuziv, va face ce-are chef, cu baronii ei cu tot. Va reinstaura domnia corupției. Poate fi ceva mai rău decît atît?

Ce-i drept, sînt semne că puterea a luat-o grabnic exact într-acolo. Avocatul Poporului a avut brusc revelația că trebuie să consteste la Curtea Constituțională legea care le interzice celor cu condamnări penale să ocupe în guvern. Se vorbește insistent despre o lege a amnistiei și despre o alta, care să-i scutească pe primari de răspundere în caz că au călcat pe bec. Ce-i drept, atitudinea generală a multor lideri PSD și ALDE asta sugerează: că au revenit hămesiți la putere și vor să se răzbune pentru cît au stat pe bară, înghițind guvernarea tehnocraților, care le-a arătat cetățenilor că se poate și altfel. Că mulți cetățeni n-au priceput sau nu le pasă – sau nu vor altfel, nu vor o bună guvernare, vor doar salarii și pensii mărite – asta e altă discuție. Dar, atîta timp cît cele dintîi griji ale noii puteri sînt legea amnistiei și spălarea de păcate a penalilor, peisajul arată foarte, foarte prost.

Mi se pare însă că, în acest iureș al „restaurației”, ar trebui să nu pierdem din vedere și alte lucruri, oricît de gravă ni s-ar părea pofta noii puteri de a-și rezolva rapid problemele cu justiția. Cu majoritatea confortabilă pe care o are în parlament, acest guvern va rezista pînă în 2020. Va trebui să se ocupe, totuși, și cu altceva. Să mai și facă treabă, după ce își va fi lins rănile. Or, în acest caz apare o întrebare: va fi în stare? Audierile miniștrilor în comisiile parlamentare mi s-au părut jenante. Nu numai pentru că au fost făcute formal, la juma’ de oră (ceea ce arată o mentalitate de stăpîni care fac ce vor, fără respect pentru cetățenii care au votat). Ci și pentru că în timpul audierilor n-a apărut mai nicio idee de politici publice, iar unii dintre miniștrii importanți păreau nimeriți întîmplător pe-acolo, fără să aibă habar despre ce au de făcut. Nu se poate să fii ministru al Afacerilor Europene și să vorbești duios despre „această țară frumos numită grădina Maicii Domnului”. Ce și cum va discuta d-na ministru cu omologii săi din UE? Nu se poate să fii ministru de Finanțe și să te-ncurci în „principiul prosopului umed” pînă pierzi șirul. Nu se poate să fii ministrul Educației și să emiți o asemenea frază: „Pentru că populația care este educată sînt oameni care înțeleg mai greu lucrurile și în care trebuie să procedăm cu atenție”. Nu se poate ca, măcar de ochii lumii, să improvizezi, la audierile parlamentare, niște intervenții care seamănă mai mult a tacla decît a discurs argumentat. Nu se poate să fii demnitar al statului (cu umflarea în pene aferentă) și să te prezinți în fața unei comisii parlamentare (și a alegătorilor!) în veșminte intelectuale atît de subțiri, să faci gafe, să lași senzația de cîrpeală, de pospai.

Așa încît, pe lîngă teama că, stăpîni pe situație, actualii guvernanți se vor grăbi să adopte niște legi care slăbesc statul de drept, adaug și teama că (unii dintre ei, cel puțin) nu prea se pricep la domeniile pe care le vor avea de gospodărit, așa că vor fi doar executanți ai directivelor de partid. N-am observat, la audieri și în perioada de după, comportamente și atitudini demne de niște miniștri ai unei țări europene, ci doar, vorba lui Topîrceanu, „tristeți provinciale”. De la președintele Comisiei Europene a venit un semnal destul de clar (scris, desigur, în stil diplomatic – sec, dar ferm): „Așteptăm continuitatea direcției pozitive a României în ceea ce privește o guvernare stabilă, o creștere economică robustă, o producție consolidată, o creștere a standardelor de viață și un sistem judiciar independent care poate susține lupta împotriva corupției”. N-am remarcat ca vreun reprezentant al noii guvernări să se obosească să răspundă public la asta ori să-și asume aceste obiective care nu sînt altceva decît cîteva condiții de bază ale Uniunii Europene. Nu ne mai pasă de apartenența la UE? Altădată, ai noștri erau foarte sensibili la toate semnalele venite dinspre Bruxelles. Acum, de la riscul de a depăși deficitul bugetar pînă la încercările de a bloca justiția, noua guvernare pare mai degrabă nepăsătoare față de poziția noastră europeană.

Începe prost. Ar trebui dat repede un răspuns simplu la o întrebare valabilă pentru următorii patru ani: „mai vrem în UE? sau ieșim de tot?”.

Apărut pe adevarul.ro.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s