„Uite, rugămintea este să-i lași în pace pe Coldea și Onțanu”, i-a spus Emiliei Șercan „un cunoscut analist politic” pe vremea cînd autoarea investiga doctoratele plagiate. Și i-a mai explicat „analistul” că Oprea e foarte important în schema de putere a statului. Și, prin urmare, este vorba despre „viitorul țării”. Cum vi se pare?

Cartea Emiliei Șercan (Fabrica de doctorate sau Cum se surpă fundamentele unei nații, Editura Humanitas, 2017) despre asta vorbește. Citisem, la vremea cînd au apărut pe Hotnews.ro, anchetele despre Gabriel Oprea și ceilalți plagiatori. Dar în volum sînt și alte texte. Iar primul capitol al cărții („Povestea. Cum a început totul”) descrie – viu, inteligent, dintr-o suflare – procesul investigației. Scena în care a fost convocată, chipurile, amical de către „cunoscutul analist politic” sintetizează întreaga dramă grotescă în care ne scăldăm: care va să zică, din punctul „lor” de vedere, viitorul țării e legat de Oprea și de întreaga lui cohortă de doctori-plagiatori. Iar o jurnalistă care vrea să spună adevărul pune în pericol acest viitor și i se explică „fin” că trebuie să se potolească (după ce i s-a propus, desigur, un post bine plătit și l-a refuzat). Care va să zică: viitorul țării nu e legat de adevăr, de cinste, de onestitate, de profesionalism, ci de niște inși care s-au tras unii pe alții în căruța puterii. Iar acum cred că puterea trebuie să rămînă numai a lor, pentru că ei sînt „sistemul”.

fabrica_de_doctorate_copertaAsta mi se pare, de fapt, ideea principală a cărții. Sigur că, așa cum îi arată și titlul, e despre doctorate. Dar doctorii plagiatori au ajuns (și cu ajutorul tezelor copiate sau făcute de alții) să formeze Sistemul și să aibă pretenția că sînt singurii depozitari ai „viitorului țării”. Asta demonstrează, de fapt, anchetele Emiliei Șercan. Iar dacă mergem cu un nivel mai jos (căci politicienii, demnitarii, primarii sînt doar cazurile „de vîrf”, puternic mediatizate), avem indicii rezonabile că există o sumedenie de teze plagiate sau pur și simplu prost făcute care i-au ajutat pe mulți să ia un spor de salariu sau să capete un post mai bun. Titlul de doctor a devenit, în România, un bun negociabil și/sau o răsplată. Cei care scriu teze de doctorat adevărate, care stau cu anii în biblioteci, care au îngrijorări că poate n-au citit și n-au asimilat tot ce s-a scris pe tema respectivă, care nu au altă miză decît aceea – esențială – de a aduce o contribuție originală, cît de mică, în domeniul lor științific, ei bine, ăștia pică de fraieri. „Sistemul” nu dă doi bani pe ei: nici la propriu (căci cercetarea științifică e veșnic subfinanțată), nici la figurat (căci, într-o grămadă de doctori falși, cei autentici nu mai au parte nici măcar de prestigiul simbolic de care ar trebui să se bucure, într-o societate normală).

Datele publicate de Emilia Șercan arată că, între 1990 și 2016, în România s-au acordat 67.000 de titluri de doctor, față de 1500 între 1900 și 1990. Cîte dintre ele chiar sînt adevărate, cîte sînt plagiate, cîte sînt pur și simplu însăilate, fără nici o valoare de cercetare, și trecute în grabă prin niște comisii făcute la repezeală? Nu vom ști niciodată. Căci – să nu ne facem iluzii – nimeni nu le va lua la verificat vreodată. Ar trebui resurse foarte mari. Și ar deranja o groază de oameni (cu sporurile la salariu și cu posturile lor mai bune cu tot). Și, deocamdată, tema plagiatelor pare înțepenită: nu prea se mai discută în societatea noastră, copleșită între timp de altele (de la ordonanța 13 la arhiva SIPA). Nici nu s-a făcut mare lucru, în afară de anularea cîtorva titluri de doctor (despre care Victor Ponta și ceilalți spun că e „răzbunare politică”). Și, după modificările la Legea Educației, nici nu cred că se va mai face ceva. Iar dacă în opinia publică va dispărea pînă și preocuparea pentru a discuta despre această temă, adio!

emilia_sercan_liiceanu_bookfest

Cu atît mai relevantă mi se pare cartea Emiliei Șercan. Pentru că ne trezește la realitate și ne arată care e, de fapt, viitorul țării. În lume se vorbește de ceva timp despre societatea cunoașterii, despre digitalizare, despre rolul tot mai important al științei și tehnologiei în viața de toate zilele, despre creativitate, despre competitivitatea economică pe care o conferă cercetarea. În toate aceste domenii, România e o țară înapoiată. Și, dat fiind că ne-am făcut praf sistemul de doctorate (și sistemul de cercetare în general), așa va rămâne încă multă vreme. O țară înapoiată, cu o economie necompetitivă și cu o societate în care valorile sînt pe dos; adică furtul intelectual te face „important pentru viitorul țării”, pe cînd munca cinstită nu.

2 gânduri despre “Sistemul, doctoratele și viitorul țării. Mai vorbim despre plagiate?

  1. Excelent text! Cu observaţia că nu avem elite, doctoratul era unul dintre instrumentele lor de confirmare. Când universitatea românească a devenit producătoare de doctori pe bandă rulantă, doctoratul nu mai este necesarul semn al accederii binemeritate şi recunoscute în breasla unor specialişti, ci noul titlu de nobleţe al lui Gioni din Ferentari sau al lui Titi Parlamentaru’. Când acest mecanism este şubrezit, golit de sens sau inversat, nu trebuie să ne mirăm că producem nonelite pe bandă rulantă. În loc să inversăm, în ’90, sistemul pus pe roate din ’47, când beţivul satului ajungea primar, iar ospătarul secretar de partid, am ajuns să continuăm sistemul comunist de producere a nonvalorilor. De făcut un studiu, ca să realizăm mai bine proporţiile fenomenului, cine ne sunt doctoranzii, ce medii au avut la terminarea liceului şi facultăţii, când le-au terminat. O statistică, rece, clară! Veţi fi surprinşi cum repetenţii din liceu şi-au luat doctoratul înaintea celor „care stau cu anii în biblioteci, care au îngrijorări că poate n-au citit și n-au asimilat tot ce s-a scris pe tema respectivă”, cum bine scrieţi.

    Apreciază

  2. Conducătorii de doctorate cu plagiat dovedit și publicat în indexul operelor plagiate dau diplome de licență, master și doctorat în calitate de președinți de comisii,sunt în președinți și comisiilor de admitere la facultate și dau acreditări în calitate de experți ARACIS. Cercul malefic de infracționalitate și impostura este închis prin lașitatea sau interesul colegilor care vor functii,bani,privilegii.Vezi cazul Alexe de la SIA Galați

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s