Ministrul Educației vrea să interzică telefoanele mobile în școli: „Îmi doresc foarte mult să nu se mai folosească telefonul în timpul orei şi să existe o zonă în care să se depoziteze telefoanele mobile în timpul orei. Îmi doresc din acest punct de vedere o eficientizare a procesului instructiv-educativ, dar, pentru asta, avem nevoie şi de partener, de autorităţile locale si, de ce nu, de mass-media”. Nu pot să pătrund în tainele gîndirii d-lui ministru, așa că nu-mi pot da seama cum va rezolva problema asta cu ajutorul autorităților locale și al presei. Constat, doar, că domnia sa e chitit pe interdicție. De ce? Pentru că elevii se joacă în timpul orelor cu telefoanele, stau pe chat, nu-s atenți la procesul instructiv-educativ.
În Italia, ministrul Educației a constituit un grup de lucru care să elaboreze un ghid pentru utilizarea smartphone-ului în clasă, scrie Corriere della Sera.
O interdicție precum cea a d-lui Liviu Pop fusese introdusă în Italia în 2007. Ministrul de atunci considera că telefonul mobil „este un element de distragere a atenției atît pentru cine îl utilizează, cît și pentru colegii săi, ca și o gravă lipsă de respect față de profesori”. Așa că a cerut directorilor de școli să adopte regulamente severe. N-au folosit însă la nimic. Un sondaj recent a arătat că elevii tot folosesc telefonul mobil în timpul orelor, în ciuda interdicției. Acum, ministrul Educației din Italia consideră că „vremurile s-au schimbat”, astfel încît smartphone-ul și tableta trebuie utilizate în timpul orelor pentru a învăța. Specialiștii în educație digitală spun că aplicațiile de pe smartphone oferă posibilitata de a învăța mai bine și mai ușor la tot felul de materii. Important e ca profesorii și părinții să le explice copiilor ce înseamnă utilizarea adecvată a tabletei și a telefonului mobil. „Nu le putem interzice folosirea unui obiect care oricum face parte din viața lor”, spune directorul unui liceu tehnologic. Și cum facem dacă ei stau pe chat în ore? „Pe vremea noastră, jucam spînzurătoarea în ore; acum, ei stau pe chat” – mai zice directorul. „Trebuie să-i învățăm să folosească materiale audio și video, să respecte copyright-ul și viața personală, să-i educăm pe părinți ca să înțeleagă ce fac copiii lor cu smartphone-ul”.
Ce vreau să spun cu această comparație? Că italienii și-au dat seama că interdicția nu ajută la nimic. Pe de o parte, pentru că în adolescență e fun să încalci interdicțiile, așa că e mai bine să nu te pui cu inventivitatea copiilor dacă-i vorba să găsească soluții pentru a face exact pe dos decît li se spune. Pe de altă parte, pentru că telefoanele inteligente oferă, azi, instrumente de cunoaștere foarte, foarte utile. Interdicția înseamnă să-i privezi pe copii de aceste instrumente de cunoaștere, să nesocotești viitorul lor: căci ei vor trăi (trăiesc deja!) într-o lume digitalizată, în care telefonul mobil va fi mai necesar și mai util decît era pixul pentru noi, cei de ieri.
Și mai e ceva. O diferență de mentalitate și de comportament. Ministrul educației din Italia a constituit un grup de lucru care să se ocupe de această problemă. Al nostru a zis ce-ar vrea și ce i-a trecut prin cap: că vrea o interdicție. Mă tem că la noi curentul majoritar este în continuare ăsta: copiii să facă bine și să mai lase computerul și smartphone-ul și să pună mîna pe carte. Așa că ideea de interdicție va fi, cred, susținută de foarte mulți părinți.
Ce părere aveți? Să interzicem scurt, prin ordin de ministru, sau să mai discutăm și să ne mai gîndim dacă nu cumva, prin exilarea instrumentelor digitale în niște dulapuri special amenajate, ne opunem mersului firesc al lucrurilor și îi privăm pe copii de niște cunoștințe esențiale pentru viitorul lor?
PS: Acum cîțiva ani, tot pe vremea unui guvern PSD, s-a făcut mare caz pe tema introducerii manualelor digitale. Am impresia că povestea a cam murit. N-avea cum altfel, căci a fost pornită prost, cu căruța pusă înaintea boilor.
mirceavasilescu.blog 
Suntem , mai toti, dependenti de gadgets, in special de telefonul mobil .Acum vreo doi ani ,o eleva de clasa a sasea se oferea sa stranga banii pentru bilete la teatru.La sfarsitul orei, profesoara a intrebat-o cum va afla cat s-a strans pana la sfarsitul zilei urmatoare de scoala, iar fetita i-a spus ca o anunta pe Facebook.Profesoara a recunoscut ca nu-si instalase Fb pe smartphone, ceea ce a adus o expresie de consternare dincolo de imaginabil in ochii fetitei.Daca vrei sa iti gasesti vecinii de varsta scolara, ii contactezi prin sms- la fel si cu elevii.Problema e ca, atunci cand profesorii pun de o parte gadget-ul, copiii nu isi dau seama ca nu pot renunta.Un vecin de-al meu isi depune deja telefonul intr-un sertar cu cheie in timpul orelor, impreuna cu ceilalti copii din clasa lui, Altii , mai mici, de –a cincea, au participat la o activitate cu o lectorita dintr-o tara exotica si , la sfarsit, au stat la rand , ca pentru autografe, sa se fotografieze cu invitata. Bineinteles, asta cere pricepere in legatura cu unghiul si lumina, cat apropii ecranul, si alte asemenea, Am intrebat o tanara de clasa a zecea’ cate selfie ti-ai facut azi la scoala?’ Raspunsul a fost “ sute”.Dar ceea ce selectase era opera de fotograf profesionist.Telefonul e extreme de ultil in timpul testelor, pentru ca are document viewer si, intr-un anumit unghi, ecranul pare neactivat, dar textul e vizibil.Te mai superi uneori pe un copil si te apropii felin , aparent atras de altceva, dupa care virezi brusc spre el, invadandu-i ecranul “ vreau sa vad si eu ce citesti”. Descoperi ca e pe What’sup , se discuta si citesti .
Adultii uita mereu ca elevii vin la scoala sa socializeze- cei mai mici te intreaba, ca pe mama sau tatal lor de la scoala-‘ ce am voie sa fac cat il ascultati pe colegul?’ Daca raspunzi” sa nu faci zgomot”, vei avea surpriza ca isi pune casti in urechi si asculta muzica pe telefon, exercitiile de rezolvat sunt excluse.Si asta e o favoare pe care ti-o face ca dovada a respectului reciproc.Altfel stau lucrurile cand e vorba de presedintele consiliului elevilor, cu agenda incarcata si interval orar optim- orele de curs. Duse sunt vremurile cand colegul caruia i-a luat locul in 2013 punea telefonul deoparte ca sa participe la discutii, ba chiar sa le conduca, dovedind o cunoastere temeinica a sistemului de vot American, a cv-ului candidatilor de pe vremea celei de-a doua candidaturi a lui Obama, a structurii senatului american.Acum, elevii de-a unsprezecea mai lucreaza si la portofoliul personal pentru admiterea in invatamantul superior din tari vestice, si asa, isi instaleaza router in sala de clasa ,iar telefonul e tot timpul dublat de o baterie incarcata. Nu e usor sa gaseasca subiecte pentru workshopuri la care se inscriu, de exemplu, trebuie sa vizionezi mult pana gasesti ceva interesant,iar timpul liber e pentru relaxare, sau asa cum ii placea sa spuna unei tinere absolvente din 2015 care studiaza stiinte biomedicale in Regatul Unit,”a little party never killed no one”(!) .Acolo unde exista table inteligente, copiii de liceu joaca FIFA 2015 cu consola de jocuri adusa de acasa.Peisajul s-a schimbat mult, copii exceptionali care si-au lasat colega de banca in alta clasa impartasesc noutati non-stop pe telefon in timpul orei.Mai amuzant e ca, incercand sa il opresti pe un pici de 13 ani sa mai joace jocuri online, il rogi sa iti scrie cel mai recent eseu pentru revista pe e-mail, pentru care nu a gasit timp acasa de vreo doua saptamani.In timpul activitatii de invatare , iti atrage natural atentia sa verifici pe telefon, daca ai primit eseul si nu prea stii daca sa te arati perfect adaptat , cautand telefonul in timpul orei ,sau sa te zburlesti la el , care iti zambeste de dupa lentile groase, perfect constient de timing si de effectul asupra activitatii de invatare.Alegi sa ii multumesti cu un sfert de suras complice.Acuma, si mai interesant, copiii se uita pe Netflix la seriale pe acelasi telefon in timpul unor ore.
E cool sa citesti versurile la cor sau pentru colinde de pe device, iar astia mai mici nici nu se gandesc ca ar exista script pe hartie pentru scenete- doar cei de liceu mai cer varianta pe hartie.Astia mici gasesc arhive cu carti pe google play pe care si le trimit unii altora.Putini copii mai citesc, putini mai folosesc formula de introducere corecta in cazul unei scrisori formale. La ce bun sa ne mai miram, regulile se schimba, registrul formal nu mai exista, suntem toti chummy , profesorii de liceu din aria limba si comunicare isi incep scrisorile pe hartie ca si e-mail-urile, cu , urmata de punct ca formula de adresare- astept doar ca aceasta evolutie a limbii ca organism viu sa fie confirmata de un erudit/reper cultural –alegeti dv.- Maestrul Plesu /Maestrul Liiceanu, sau Patapievici si sa se declare official amurgul zeilor.
PS Un tanar isi cere voie de la profesor sa iasa pe culoar in timpul orei, aratand spre telefonul pe care il suna un numar memorat sub nume de terrorist, ¬ Osama Binladen .Afli ca te roaga sa ii permiti sa vorbeasca cu… mama.
ApreciazăApreciază
erata 1:Descoperi ca e pe What’sup , se discuta si citesti ‘Alexandra tasteaza”.
‘
erata2 :isi incep scrisorile pe hartie ca si e-mail-urile, cu ‘Buna ziua’ , urmata de punct ca formula de adresare
ApreciazăApreciază
Este prea devreme pentru a ne pronunta, vorba unui stralucit reprezentant al unui vechi popor asiatic.
ApreciazăApreciază
Viata tumultuoasa a unei scoli de elita presupune participarea la multe activitati de tip expozitii , proiecte, reviste online/ pe hartie, deplasari, excursii, you name it.Cand profilul clasei cuprinde obiecte din sfera stiintelor exacte, copiii, in entuziasmul lor de a fi parte a acestor proiecte, picteaza pana in zori dupa ce au parcurs materia pentru teste, mai tot timpul anului.Asa se face ca , in timpul unei activitati de audiere din care trebuia extrasa informatie detaliata, profesorul se plimba printre pupitre in timp ce copiii alegeau itemi /scriau cate un cuvant cheie ca sa isi aminteasca detaliile unor dialoguri. In primul rand, o fetita statea aplecata sub nivelul pupitrului, foarte concentrata. ‘Desperate times, desperate measures’ cred ca ar fi spus un erou din filmul meu preferat, Misiune Imposibila. Si-apoi, nu ne prevenise apocaliptic inca din 2006 Sir Ken despre ‘a whole world shifting beneath out feet’? M-am ghemuit langa pupitru, sa vad ca se luptau niste amazoane cu sabii pe ecranul telefonului in mute session.Copiii din imediata apropiere chicoteau.Am intrebat-o in soapta-“ ce faci acolo?” Mi-a raspuns, expeditiv, “Joc un joc, lasa-ma , ca pierd vieti si pierd jocul.” Se pare ca tonul si vocea nu m-au ajutat , asa ca am intrebat-o cum se chema jocul.Mi-a mormait ceva, cu nasul lipit de display, si mi-am amintit o mamica de acum vreo zece ani care se plangea ca fiica ei aseza farfuria pe tastatura laptopului si nu se sterge pe degete cand atingea tastele.Asta ,suprapus peste faptul ca fetita de acum imi mai atipise cu capul pe brate la ora,m-a facut sa intreb din nou despre titlu; la care fetita, cu nasul in ecran, incercand sa salveze sfarsitul iminent al lumii amazoanelor ,a izbucnit cu repros soptit- “ poftim, am pierdut jocul din cauza ta!”Colega de banca i-a soptit ca era profesorul langa ea – si-a cerut scuze “pe bune, acuma”, punand la bataie puppy-dog eyes cat farfuriile de supa. Am incercat mai tarziu sa aflu cum se numea minunatul joc de promovarea a violentei, dar se pare ca trecuse mult, si yesterday’s news devenise asa de old news ca nu se mai stia ce amazoane si cum.M-am ales cu optiunea unei alte fetitze pentru un joc in care se gateste , primul pe care mi l-am descarcat in ideea ca voi gati dupa varii retete, ca sa ma trezesc intr-o ora libera in care aveam multe alte treburi, chelner-prelucrator prin expunere la foc.Ghinion, aveam inca nostalgia amazoanelor cu sabii care coborasera nasul unei fetite foarte talentate la desen sub nivelul pupitrului.
Uneori, culturalizarea reciproca survine pe neasteptate- am aflat ca ’ma doare la bas’ e un echivalent pentru nu imi pasa deloc. Un blond dolofan de 12 ani mi-a fredonat si dansat refrenul acum vreo doi ani, ca sa am o imagine completa, si m-a intrebat :’Marius Moga, nu stiti?’, dand a lehamite din mana intr-un gest de “ Abort mission, hopeless adult on board.”
Pana la urma, e vorba de o calatorie initiatica,in timpul careia copiii invata care (le) sunt limitele, se cunosc pe ei insisi, ce le place si cu cine pot dezvolta proiecte pe baza de afinitati.Ei devin astfel constienti de faptul ca timpul petrecut la scoala e full time job, sau ca un coleg de banca este ca si parte din familie. Mai apoi, la nivel liceal , aceste elemente se transforma inevitabil in glume legate de diviziunea muncii in famila restransa, cu colegul de banca, sau largita ( cine sterge tabla, , si alte asemenea , cu referire la resposabilizare pe roluri mici , facute cunoscute sub numele de managementul clasei.)Totusi, cei mai buni prieteni sunt cei care impart sandwich-ul cu noi (“ he gives me food”) , deci basic needs, banii de buzunar, si abia apoi cei care ne asculta cu interes si nu rad de confesiunile noastre.
Un pusti de-a cincea a dus acasa discutia despre meserii si nevoia de a ne specializa si in cele mai putin intelectuale.Ce joburi nu presupun sa rezolvam numai probleme teoretic(e)- cea de fotbalist, au venit ei cu ideea sclipind jucaus in pupile.Eu am adaugat agricultor, i-am provocat sa isi imagineze cum e sa auzi greieri, sa stii sa cresti plante; alt copil a spus hair stilist.Ora urmatoare un baietel a ridicat mana sa ne impartaseasca rezultatul cercetarii:” A spus tata ca inca nu putem sa ne luam job de agricultor, trebuie sa mai stam la scoala sa invatam matematica, ca sa calculam suprafata de semanat si profitul la hectar ,” moment in care, cativa elevi au avut un ooo de dezamagire si s-au aplecat impovarati sub greutatea perspectivei.
Ca si mine la vremea cand eram elev, copiii nu suporta usor disciplina de fier, chiar cu enuntarea regulei.Niste domnisoare foarte simpatice , ori de cate ori “ intarziau” la o ora sau se intimpla sa ne intalnim inafara perimetrului scolii in timpul programului lor de scoala, se intorceau din drum, in panica.Mi-am dat seama ca poate ma transformasem in parinte sever, si , la prima ora, le-am abordat indirect.Am sugerat ca ar fi bine sa ne salutam cand ne intalnim ( de altminteri, in ultima vreme, eu sunt cea care dau semnalul binetii), si chiar sa schimbam politeturi de genul, “ce mai faceti,?’,’ am intirziat putin.”Una din ele m-a intrebat, “chair se poate, nu va suparati?”Am cazut de acord ca cel mai important e sa ramanem gratiosi in situatii de criza, si, de atunci ,avem un moment cand ei chiar imi spun de ce au intarziat sau ma informeaza, fie si prin sms, de ce lipsesc.Faptul ca li se permite sa spuna adevarul pare reconfortant intr-o lume de political correctness,faptul ca formularea celor mai multe scuze ma amuza ( de ex.,” m-am hidratat”) ii incurajeaza sa glumeasca cu ce isi amintesc de la ore anterioare, gen “pacatul stramosesc” , la care eu cer lamuriri, si ei sunt incantati sa parafrazeze sensul in contextual dat.Acest tip de comunicare, small talk , pe post de social glue, ramane cel fara de care universul imediat nu se ordoneaza firesc in jurul nostru.
ApreciazăApreciază