Violul „consimțit”, Universitatea și restul lumii

Au iscat, pe bună dreptate, un adevărat scandal niște afirmații referitoare la viol și sex ale lui Vasile Răducă, preot și profesor de teologie morală, prodecan al Facultății de Teologie a Universității din București, pe care le găsiți consemnate aici. Rectorul Universității, profesorul Mircea Dumitru, a cerut rapid destituirea din funcția de prodecan a respectivului. Între timp, părintele-profesor Vasile Răducă și-a dat demisia din funcția cu pricina. Și?

Într-un interviu nuanțat – fără a ocoli fermitatea – și lămuritor, Teodor Baconschi (doctor în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris-Sorbonne) explică, după gustul meu, toate complicațiunile acestui episod.

Dar dacă rezumăm situațiunea, rămîne așa: autorul acelor afirmații scandaloase și-a pierdut o funcție administrativă (cea de prodecan). Atît. O să vină altcineva pe funcție care, poate, gîndește la fel. Sau poate nu. Așa că, pornind tocmai de la faptul că Rectorul Universității din București a reacționat ferm (nu e singura dată; și la plagiatul lui Victor Ponta, în 2012, a fost singurul personaj important din comunitatea academică din România care a avut o poziție clară), mă gîndesc dacă nu cumva sîntem în situațiunea de a nu observa pădurea din cauza copacilor. Adică ne inflamăm – repet, pe bună dreptate – cînd cineva din structurile Teologiei spune aberații, dar nu observăm că adevărata problemă ar putea fi în altă parte, la rădăcini.

Așa că întreb direct: de ce facultățile de teologie trebuie să facă parte din universitățile de stat? (La București, sînt trei facultăți teologice – ortodoxă, romano-catolică, baptistă; la alte universități, depinde…). De ce, bunăoară, Biserica Ortodoxă Română (majoritară și mîndră de majoritatea ei) se mulțumește cu o simplă facultate în cadrul unei universități și nu-și organizează propria instituție de învățămînt superior? Cînd Teologia Ortodoxă a intrat în Universitatea din București, în 1991, s-a invocat tradiția (căci Facultatea de Teologie fusese înființată în 1881 în cadrul Universității) și, în plus, gestul a mai căpătat și o coloratură anticomunistă, în contextul de atunci. Dar, stați puțin, despre ce fel de tradiție vorbim? La cea mai veche universitate din lume – cea din Bologna, fondată în 1088, nu există facultate de teologie. La Sorbona – și ea veche, pornită de la un colegiu înființat de Robert de Sorbon în 1253, „destiné aux étudiants les plus pauvres et désireux d’entreprendre des études de théologie” – nu există facultate de teologie. (Ceea ce nu înseamnă că la Sorbona nu se studiază antropologie religioasă, istoria religiilor, filozofia religiilor și altele; ce voiam să spun e că nici Universitatea din Bologna, nici Sorbona, nici altele nu formează preoți).

Știu că o astfel de discuție e mai complexă, nu poate fi epuizată printr-o simplă „blogăreală” ca a mea, dar tocmai de aceea reiau, inocent, întrebarea: de ce n-ar vrea Biserica Ortodoxă Română să-și fondeze o universitate proprie, nu doar o simplă facultate în cadrul unei universități de stat? De ce nu vrea să fie independentă de Stat, în planul formării viitorilor preoți? Și, mai ales, de ce nu-și pune problema că o universitate proprie i-ar da ocazia să se afirme în societate și altfel? Bunăoară, catolicii au – între multe altele – Pontificia Università Gregoriana, care nu e (scuzați exprimarea pe-nțelesul tuturor) o simplă „fabrică de preoți”, ci chiar o universitate, care are și facultate de teologie, dar și facultate de filozofie, de științe sociale ori – și mai interesant – Facoltà di Storia e Beni Culturali della Chiesa. Adică o facultate în care se învață despre patrimoniul cultural. În România (și nu numai), o mare parte din patrimoniu are legătură cu Biserica (mănăstiri, biserici vechi, monumente funerare, fresce etc.). Așa că adaug și-un argument de marketing: dacă BOR și-ar face Universitate și ar înființa, în cadrul ei, o facultate care să se ocupe de patrimoniu, restaurări de monumente etc. (chestii care „la stat” nu prea există, dar asta e altă discuție), ar avea succes.

Revin, așadar, cu scuze că m-am pierdut în paranteze și considerațiuni. De ce vrea Biserica Ortodoxă Română să aibă o simplă facultate în cadrul unei universități de stat? De ce își face agenție de turism (și alte chestii lucrative), dar nu și o instituție proprie de învățămînt superior?

Nu-mi răspundeți, că e simplă întrebare retorică. Al cărei corolar e următorul: de ce opinia publică se inflamează (chit că are dreptate) cînd un personaj important din lumea bisericească (profesor de teologie morală și prodecan) spune năzbîtii cu iz medieval, dar aceeași opinie publică ratează sistematic dezbateri mai serioase despre cum trebuie să funcționeze, instituțional, Biserica în raport cu societatea? O societate în care există și credincioși, și atei, și ezitanți, și alte chipuri și identități. Mi se pare – că de-aia m-am lungit atît – că tema „e necesar/util ca universitățile de stat să producă preoți” merită dezbătută. Dar nu e. De ce nu-și propune BOR să înființeze o universitate proprie, eventual ecumenică și internațională (ar da de-a dreptul lovitura cu asta!), și se mulțumește să aibă o simplă facultate în cadrul unei universități în care, la o adică, Rectorul cere demisia prodecanului? Doar întreb.