„Anul Cărții” nu există

Acum cîteva zile, la Știrile PRO TV s-a vorbit două minute și nouă secunde despre „Anul Cărții” (ceea ce – nu mă pot abține, tre’ să și înțep puțin – e un lucru bun pentru un program de știri care se deschide sistematic cu evenimente de importanță capitală precum un incendiu într-o șură sau o capră călcată de tren). A fost, de fapt, o știre despre nimic. Căci „Anul Cărții” nu există.

De fapt, este vorba despre o inițiativă a deputatului Ovidiu Alexandru Raețchi, devenită legea 357/2018, prin care se instituie anul 2019 ca „Anul Cărții”, ceea ce înseamnă că „se lansează Programul național «România citește»”, în cadrul căruia se vor organiza, în școli, întîlniri săptămînale cu voluntari, iar  „voluntarii vor lectura împreună cu elevii fragmente din operele literare incluse în programa școlară” (dom’le, nu-i rușine să spui „vor citi”; „vor lectura” e un barbarism snob și semidoct). Și „programul presupune și organizarea de întâlniri bianuale ale elevilor cu scriitori români contemporani” (păi cu scriitori clasici n-ar avea cum…). Iar „autoritățile administrației publice centrale și locale pot (pot, sublinierea mea) acorda sprijin logistic și/sau financiar, după caz”.

Ce-avem noi aici, așadar? O inițiativă plină de bune intenții, utilă și necesară – fără îndoială – și gratuită precum o operă de artă. Se bazează pe vechiul principiu „omul sfințește locul” (căci lecturile și întîlnirile cu scriitorii ar urma să se desfășoare în școli cu contribuția voluntarilor), iar autoritățile pot (nu sînt obligate) să sprijine logistic și financiar oarece. Asta se întîmpla oricum, și fără lege: în multe locuri se desfășoară întîlniri ale elevilor cu scriitorii, lecturi publice, cercuri de lectură etc., uneori cu sprijinul primăriei, alteori fără. Nu-l critic pe dl deputat Ovidiu Raețchi (care, by the way, e vicepreședinte al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională, dar e un om cultivat, el însuși autor de cărți; deputații din comisia de cultură ar trebui să se simtă jenați că n-au nicio inițiativă legată de cărți și citit). Doar constat că a institui, prin lege, „Anul Cărții”, n-a dus la nimic.

Ce-i drept, chestiunea asta mai degrabă simbolică ar fi trebuit să prefațeze adoptarea altor inițiative ale d-lui Raețchi (semnate de deputați de la toate partidele), de data asta mai concrete. Una privește un sprijin financiar de 50 de euro acordat fiecărui elev pentru a-și cumpăra cărți, alta privește un sprijin financiar de 100 de euro acordat profesorilor în același scop, iar alta propune constituirea unui Fond Special pentru încurajarea librăriilor de provincie. Pe scurt: se alocă niște bani de la buget pentru a crește piața de carte („cea mai mică din Europa”, cum se spune; nu e mică, e jenantă). Aceste inițiative se află în diverse stadii pe agenda Parlamentului, după cum puteți vedea aici. Nu mă aștept să fie adoptate prea curînd (sau vreodată; de altfel, una dintre ele a fost deja respinsă de Senat). Iar dacă aceste legi simple, care propun o stimulare a consumului de carte, zac printre nepăsările de diverse culori ale aleșilor patriei, ce speranțe putem avea că vor adopta vreodată și altele, mai substanțiale, pentru stimularea culturii?

Constructorii au parte de un tratament special, IT-iștii nu plătesc impozite (și a ieșit mare scandal cînd s-a propus eliminarea acestui privilegiu), pentru alte domenii s-au găsit tot felul de tratamente speciale care să stimuleze investițiile ori consumul. Pentru carte – nu. Poate că imobiliarele își vor continua avîntul, firmele de soft vor performa în continuare, iar guvernele se vor lăuda mereu cu „cea mai mare creștere economică din Europa”. Doamne-ajută! Pe termen lung, însă, fără educație și cultură, vom rămîne – ca s-o spun simplu – o țară de mîna a doua, plină de frustrări, cu cetățeni ușor manipulabili, incapabili să se informeze și să comunice (căci dacă nu citesc „nu le vin cuvintele”), inapți pentru piața muncii (cea de peste 10-15 ani, căci despre ea e vorba). Și, cu astfel de cetățeni, nici economia nu va mai merge.

Dar la noi prind încă astfel de chestii simbolice și pompoase, cu iz de Festivalul Național „Cîntarea României”: decretăm „Anul Cărții” și stabilim prin lege că „România citește”. Nu. Cea mai mare parte a României nu citește. Dacă ar fi citit la timp, n-ar fi ajuns să fie condusă de semidocții de acum. Care vor face orice, numai legi pentru promovarea cărții și a lecturii nu.

Foto 1: Patrick Tomasso on Unsplash

Foto 2: Nick Fewings on Unsplash