S-a organizat o expoziție de artă la primăria sectorului 1 și a ieșit scandal. O sumedenie de primării din orașele europene (iar noi sîntem în Europa, nu?) organizează expoziții și alte evenimente culturale. La Primăria din Oslo se organizează, de ani și ani, ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru pace; toată planeta poate vedea la televizor sau online ceremonia, fără să-i pese cuiva cum se numește primarul din Oslo și din ce partid face parte. Unele primării europene – ale unor mari orașe sau ale unor comune – au chiar spații permanente de expoziție, săli dedicate evenimentelor culturale și alte asemenea formule din care cetățeanul obișnuit poate înțelege (dacă vrea, desigur) că Primăria e (și) a lui, e un spațiu public, comunitar, nu e doar locul ăla nasol unde te duci să-ți plătești taxele sau să ceri vreo adeverință.


Iar e România „altfel”? Nu cred. Căci, pînă m-am urnit eu să scriu acest text, scandalul s-a și încheiat. Nu despre „excepționalismul românesc” este vorba aici, ci despre cîteva chestiuni punctuale.


Scandalul a fost declanșat de cîteva site-uri „de știri” și publicații. Cîteva titluri: „Drăcoaice fără sutien la primăria condusă de Clotilde Armand. Imagini scandaloase!” (Antena 3); „Drăcoaice fără sutien la primăria condusă de Clotilde Armand / foto” (DC News – mai răsfirați, băieți, mai răsfirați!); „Clotilde Armand expune în holul Primăriei Sectorului 1 statui obscene reprezentând personaje infernale, jumătate om – jumătate jivină, demne de Muzeul Kitsch-ului USR-rist” (Activenews); „Nou scandal la Sectorul 1. Clotilde Armand s-a înconjurat de drăcoaice fără sutien. Foto incendiar”; (Evenimentul zilei). Stupiditatea ridicolă din aceste titluri e presupoziția că, în mod normal, drăcoaicele poartă sutien dar, ce să vezi!, Clotilde Armand s-a apucat să le dezbrace… Și mai e un element comun: toate citează o postare pe Facebook a unui avocat (!?), care nu uită – ați ghicit! – să pomenească de vechea poveste cu poneiul roz de la ICR New York…


Nu mă aștept la nimic bun de la publicațiile astea, care n-au nimic în comun cu jurnalismul adevărat, sînt simple oficine de propagandă. (Și chiar și propaganda o fac primitiv…) Dar alături de ele s-a plasat Libertatea, care de cîtva timp are pretenția că s-a desprins de exploatarea „fetei de la pagina 5” și luptă pentru cauzele bune. Ba are – tiens, tiens! – chiar „recomandări culturale”. Numai că de data asta duhul „știrilor explozive” a fost mai tare decît grija pentru cei vulnerabili, așa că a ieșit următoarea gogoașă: „O expoziție de nuduri, organizată pe holul Primăriei Sectorului 1, naște contre cu PSD. Marcel Ciolacu: «Românul intră în hol, își face cruce și pleacă»”. Cine naiba e Ciolacu ăsta de trebuie să-i ascultăm și părerile despre artă? E ca și cum (iertată-mi fie comparația) în „Revista metalurgistului” ar fi citată o opinie a lui Andrei Pleșu despre sudura la rece. Nu, nici de la Libertatea nu mă aștept la cine știe ce; dar să te pui în linie cu publicațiile de mai sus nu e un lucru aducător de credibilitate.


„Scandalul”, așadar, a fost creat de zgîndărul cîtorva publicații care au croit niște false știri pentru a face trafic, pentru a lua like-uri și pentru a servi interese politice. Și au făcut asta înainte de deschiderea expoziției. I-au servit publicului direct concluzia: „e scandal politic, dom’le”. Sigur că, apoi, lumea exclamă pe Facebook și pe unde mai poate că „se politizează”. Da, totul se politizează în România, de la mersul pe jos pînă la gaura de la covrig. De ce? E o discuție lungă. Dar uneori (de cele mai multe ori?) se „politizează” prostește, pornind de la astfel de pseudo-știri care mimează grija pentru „morala publică” și pentru sănătatea spirituală a „poporului”.

A se slăbi cu ipocrizia! Nu arta sapă la rădăcina „moralității” poporului, ci iresponsabilitatea și ignoranța unor „jurnaliști”. RFI România – unde se practică jurnalismul adevărat – a făcut gestul elementar (pe care, desigur, militanții pentru morala publică nu l-au făcut): a cerut părerea organizatorului expoziției, profesorul Călin Stegerean. Degeaba a explicat profesorul despre ce e vorba. Îngrijorați de sutienele dispărute ale drăcoaicelor, pseudo-jurnaliștii ne-au arătat, încă o dată, halul de dezumanizare și de înrăire a atmosferei sociale, la care contribuie din plin: nu se gîndește nimeni la tinerii artiști, la bucuria lor că participă la o expoziție, la emoțiile lor că se vor confrunta cu publicul, la speranțele și visurile lor de a deveni, cîndva, artiști recunoscuți, apreciați, iubiți? Gazetarii neamului, îmbătați de aburul convingerii că sînt „formatori de opinie” (aiurea!), n-au găsit altceva de făcut decît să construiască un nou scandal cu ciolaci pe seama sensibilității unor artiști aflați la început de drum? Căci despre ei este vorba, nu despre Ciolacu și Clotilde.


Așa încît, chiar dacă „scandalul” s-a încheiat, eu rămîn cu o întrebare ocolită de mai toată lumea care înghite pe nemestecate zgîndărul politico-mediatic cel de toate zilele: care e – mă iertați pentru generalizare – nivelul de educație estetică al bunului, blîndului, tolerantului și talentatului nostru popor, pe care Dumnezeu drăguțul l-a ferit pînă mai ieri de drăcoaicele fără sutien? De unde poate ști el cum să privească un tablou sau o sculptură, cum să înțeleagă arta? Asta e tristețea: nu prea are de unde. Biata oră de desen din gimnaziu e pîndită mereu de eliminare, de cîte ori se mai pune la cale cîte-o „reformă curriculară”. Și chiar și-așa cum e, în ciuda eforturilor pe care le fac profesorii pentru a le deschide ochii copiilor, e strivită sub atitudinea unor mămici hotărîte, care reclamă scurt: „io p-al meu nu vreau să-l fac pictor, de ce i-ați pus 8, că-i stricați media generală?”. La fel se întîmplă și cu ora de muzică, înghesuită între îndemnul „să ne pregătim de evaluarea națională!” (adică „mai lăsați muzica, sportu’ și alte alea, că ele nu-ți pun o pîine pe masă”) și fatalisme mămicești („n-are ureche muzicală, ce să-i fac, nici io, nici tac’su n-avem”). La liceu – cînd sensibilitatea adolescentină e un teren bun pentru educația estetică – nu se mai face nici muzică, nici desen; iar literatura e înghesuită în „programa de bac”, cu comentarii gata făcute și învățate pe dinafară.


Îmi pot permite, așadar, să spun această banalitate: cu mai multă educație estetică în școală, calitatea umană a concetățenilor noștri ar fi nițeluș mai bună. Și poate nu ar mai exista atîția inși care să ia de-a gata toate prostiile unor pseudo-jurnaliști obsedați de sutienele drăcoaicelor.

Dedic acest articol profesorilor de desen.

Un gând despre “Arta și sutienul la români

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.