„Românii nu citesc, sîntem ultimii din Europa”. Episodul 5: Numărătoarea librăriilor, în Franța și în România

Foto: Jeevan Jose on Unsplash

Știți care e situația librăriilor din Franța? E foarte ușor de aflat. Syndicat de la librairie française (SLF) ne oferă cîteva cifre-cheie pe propriul site: există, în total, între 20.000 și 25.000 de puncte de vînzare (librării, grandes surfaces culturelles, hipermarketuri, supermarketuri etc.); dintre acestea (aflăm de la Ministerul Culturii din Franța), aproximativ 15.000 au o activitate regulată de vînzare a cărților, iar între 3.500 și 4.500 au în statut comerțul cu cărți drept activitate principală ori realizează cea mai mare parte a cifrei de afaceri din această activitate.

Librăriile independente reprezintă principalul circuit de vînzare din Franța, căci o carte din două se cumpără într-o librărie independentă; la Paris sînt aproximativ 400 de librării; librăriile online dețin 15% din piață; 810.000 de titluri sînt disponibile permanent în librării, iar în fiecare an apar aproximativ 75.000 de titluri noi; librăriile au 12.000 de angajați, cu un salariu mediu net de 1720 euro; există 20 de asociații ale librarilor (după regiune sau specializare); Syndicat de la librairie française este organizația profesională reprezentativă la nivel național, cu 700 de membri și 6 angajați permanenți; SLF a creat un Observatoire de la librairie, care urmărește activitatea unui „panel” de 400 de librării, culege date despre vînzări și propune soluții pentru îmbunătățirea activității întregii ramuri.

Știți care e situația librăriilor din România și de unde putem afla date precum cele din Franța? Nu vă repeziți pe Google, o să căutați mult și o să găsiți puțin spre nimic. Am pățit-o și eu.

Acum cinci ani, cînd scriam un studiu despre lectură și aveam nevoie de această informație, am căutat și răs-căutat pe la tot felul de instituții publice (de la INS în jos), în reviste de tot felul, în presa de toate zilele. N-am găsit. Așa că am recurs la tradiție: întrebatul din om în om, printre cei mai pricepuți ca mine. Pînă la urmă (scurtez povestea), m-am folosit de estimarea aflată de la Asociația Editorilor din România: 200-250 de librării active. Asta am scris și în carte, la pagina 94.

Acum vreun an și ceva însă, pe cînd Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală lucra la o analiză a sistemului cultural din România, am avut norocul să stau de vorbă cu echipa de tineri cercetători care căuta răspunsul la aceeași întrebare („cîte librării sînt în România?”) și găsise și o metodă de a-l afla. După un schimb de păreri, ei au mers mai departe și au ajuns la o concluzie: 547 de librării și puncte de vînzare a cărții, dintre care 237 fac parte din lanțuri de librării (o sinteză a cercetării se găsește aici). Cum au ajuns la aceste cifre? Prin geo-identificare, au „extras” de pe Google Maps locurile etichetate drept „librărie” în 319 localități urbane, apoi au verificat individual și au eliminat etichetele care generau suspiciuni, le-au confruntat cu alte date (de pe site-urile entităților, de pe rețelele sociale și alte pagini web) și au tras linie. Din studiul făcut de INCFC mai rezultă că un sfert din librării se află în București, iar 5 municipii și 130 de orașe nu au librării. Cu toată admirația pentru ingeniozitatea tinerilor cercetători și cu un mic puseu optimist (căci 547 sună mai bine decît 200-250), îmi exprim totuși amărăciunea că a fost nevoie de atîta muncă pentru a afla o cifră care în Franța, sora noastră mai mare, e accesibilă oricui, din cîteva click-uri. Și dacă tot am revenit la Franța, să adăugăm o știre recentă: în 2022, în Franța s-au deschis 142 de librării și s-au închis 27, deci bilanțul e pozitiv. („Cum, se mai deschid librării fizice, acum, cînd totul se mută online? Á quoi bon?”. Aveți puțintică răbdare, în episodul 8 vom ajunge și la chestiunea asta…).

Deocamdată, după părerea mea, datele din cercetarea INCFC sînt cele mai sigure, pentru că s-a ajuns la ele prin efort metodic. (Căci de „estimări” sînt sătul…). Cît de sigure? Asta nu putem ști, pentru că nu avem o definiție a librăriei. „Cum, domnule, nu e clar pentru toată lumea ce este o librărie?”. Ba da, e clar. Dar nu pentru uz administrativ și juridic; în Franța, o entitate e numită librărie dacă cel puțin jumătate din cifra sa de afaceri provine din vînzarea cărților (restul provenind – ca și la noi – din suveniruri, tricouri, căni, cadouri etc.). În funcție de această definiție se acordă sprijin pentru librării din partea diverselor entități publice: Ministerul Culturii, Centre National du Livre, autoritățile locale (da, există librării care funcționează în spații puse gratis la dispoziție de primării, mai ales în orașele mici). Vom mai vorbi despre asta.

Am folosit „cazul” librăriilor pentru a ilustra această realitate: pentru a sprijini piața de carte și lectura, avem nevoie de date cît mai multe și cît mai clare. Avem și noi ceva, cele mai bune și mai sigure sînt în Barometrele culturale și în alte studii realizate de INCFC. Dar ne-ar mai trebui. Măcar pentru a tempera puțin enorma cantitate de opinii (și de enormități) care circulă liber și mențin treaz fatalismul național pe tema „românii nu citesc, asta e, n-avem ce face”.

În episoadele trecute, am tot bombănit la adresa politicienilor care nu iau măsuri. Dar problema nu e doar la ei. În Franța (și în alte țări), organizațiile profesionale din industria cărții sînt active și eficiente; în primul rînd (după cum am exemplificat mai sus), au date, fac studii, culeg informații din teren și le analizează, propun soluții concrete. La noi, din cîte știu, nici măcar nu există o organizație profesională a librarilor. Asociații ale editorilor sînt mai multe, ce-i drept, dar numai una e, de fapt, prezentă și activă în peisajul public. De ce? Și cum? Continuarea în episodul 6, intitulat „Mafia editorială: un scurt elogiu”.

Din episodul următor: industria editorială – cea mai capitalistă din România?; de ce subvențiile de la stat nu rezolvă, de fapt, mare lucru; ce fac și ce nu fac asociațiile de editori – și, mai ales, de ce; înapoi la politicieni.