Photo by Zach Plank on Unsplash

Argument

Asociația Editorilor din România a lansat „Pactul pentru lectură”: o serie de dezbateri și de evenimente desfășurate de-a lungul acestui an care să atragă atenția asupra stării proaste în care se află piața de carte și cititul în România. Eventual să genereze și soluții de îmbunătățire. Există și o petiție, care poate fi semnată aici.

Aproape că îmi vine să spun „în sfîrșit, AER a luat taurul de coarne”. Numai că taurul a ajuns cam schilav, iar coarnele îi sînt cam boante. Situația pieței de carte și a lecturii în România e foarte proastă. Și deocamdată nu se anunță vremuri mai bune.

De ce s-a ajuns aici? Din multe motive, pe care voi încerca să le explic pe rînd, într-un fel de serial (că tot sînt la modă serialele). E felul meu de a susține inițiativa AER. Pentru că editorii nu trebuie lăsați singuri în această luptă: nu e doar problema lor. Faptul că se citește puțin (și prost, aș zice) e o problemă a societății în ansamblu. Cu consecințe serioase acum și – mai ales – peste cîteva zeci de ani. Într-o carte apărută acum aproape cinci ani, am scris că lectura e o temă strategică și îmi mențin părerea. Între timp lucrurile s-au înrăutățit și au apărut complicații noi, așa încît piața de carte și lectura chiar au nevoie de măsuri complexe, într-un plan integrat.

De ce s-a ajuns aici? Din multe motive, unul dintre ele fiind gradul ridicat de ignoranță în legătură cu aceste teme. Toată lumea pare să știe ce înseamnă „piață de carte” și „lectură”, dar nu e așa. Toată lumea pare să dea din cap a pagubă la vederea titlurilor catastrofice reluate de ani întregi în presă („sîntem ultimii din Europa”, „românii nu citesc” etc.), dar puțini sînt cei care înțeleg care sînt cu adevărat problemele și ce soluții s-ar putea găsi.

Cum ieșim din această situație, cum putem îmbunătăți lucrurile? Așa cum au făcut-o/o fac și alții. Există soluții și modele din care ne putem inspira. Pe care măcar le putem încerca. Le voi lua pe rînd, în vreo 12 episoade. Pe termen scurt, nu cred că se poate face mare lucru fără măsuri legislative. Așa că încep chiar cu asta:  am fost la un pas de o situație mai bună în materie de piață de carte și lectură, dar n-a ieșit. Asociația Editorilor din România spune că la dezbateri „vor fi invitați, în mod public, să participe politicieni”. Rezum, așadar, ce-au făcut politicienii pentru piața de carte și pentru lectură între 2018-2022: nimic. Dar pe ocolite.

Scurt inventar de legi respinse

În 2018, un deputat liberal, Ovidiu Raețchi, anunța (pe contul său de Facebook și pe alte canale de comunicare) că a depus un pachet legislativ sub genericul „Pactul pentru carte”. Dl Raețchi își manifesta satisfacția pentru faptul că inițiativa sa a fost sprijinită de politicieni din toate partidele politice. Erau anunțate mai multe măsuri prin care, susținea dl Raețchi, piața de carte ar fi urmat să-și dubleze valoarea în 2 ani: bani pentru achiziții de cărți în bibliotecile școlare, acordarea de vouchere (50 euro/an pentru elevi, 100 euro/an pentru profesori) pentru cumpărarea de cărți, TVA 0 pentru cărți tipărite și 5% pentru cărți digitale, scutirea de la plata impozitului pe venit pentru persoanele cu meserii-cheie din industria de carte (după modelul din industria IT), renunțarea la taxe pe clădiri și impozitul pe teren pentru spațiile utilizate pentru funcționarea librăriilor și anticariatelor, instituirea anului 2019 drept „Anul Cărții” și lansarea programului național “România citește”. Mai multe detalii, aici.

Să numărăm steagurile, coane Fănică, utilizînd date de pe site-urile celor două camere ale Parlamentului (senat.ro și cdep.ro), unde am găsit următoarele:

• Propunere legislativă privind stimularea achiziţionării de cărţi şi cărţi în format electronic, necesare pentru elevi, în învăţământul preuniversitar (cei 50 de euro/an/elev) – respinsă de ambele camere; puteți citi aici dezbaterile din Camera Deputaților;
• Propunere legislativă privind stimularea achiziţionării de cărţi sau cărţi în format electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar (cei 100 de euro/an/profesor) – respinsă de ambele camere.

Motivul principal pentru respingerea acestor două propuneri a fost legat de buget: aplicarea lor ar fi însemnat 25 de milioane de euro pe an; eu nu cred că România e atât de săracă încît să nu-și poată permite să cheltuie acești bani pentru a-i ajuta pe elevi și profesori să cumpere cărți. Cele câteva sute de BMW-uri pe care vrea să le cumpere Poliția costă cam 20 de milioane de euro. Dacă țara e săracă, n-ar fi mai bine ca poliția să umble în Logan și Sandero? Dar, desigur, fiecare e liber să judece.

• Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002 – (care prevedea difuzarea gratuită de spoturi despre importanța cititului la radio și TV, asemenea celor despre „consumul de sare, zahăr și grăsimi” și altele considerate de importanță pentru sănătatea nației) – respinsă definitiv.
• Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii bibliotecilor nr.334/2002 (care prevedea alocarea de fonduri special pentru bibliotecile școlare, după cum se poate citi aici) – adoptată de Senat pe 8 octombrie 2018, trimisă la Camera Deputaților, unde stă și acum;
• Propunere legislativă pentru instituirea Anului Cărţii în România; s-a adoptat. 2019 a fost Anul Cărții și s-a desfășurat Programul Național „România Citește”; vi se pare că s-a schimbat fundamental ceva?

Așadar, dacă la dezbaterile organizate de AER vor catadicsi să vină și niscaiva politicieni, ei n-ar trebui lăsați să sforăie retoric despre „importanța culturii pentru păstrarea identității naționale”, despre „tineretul care trebuie îndemnat să citească pentru a avea un viitor mai bun”, despre „marii noștri scriitori care…” etc. Nu. Ar trebui întrebați scurt ce-au avut cu bietele propuneri legislative de le-au picat pe rînd. Și dacă tot se inflamează de grija tineretului și-a cititului de cîte ori au (sau n-au) ocazia, de ce în atîția ani n-au fost în stare să adopte nimic, absolut nimic în materie de politici culturale dedicate cărții și lecturii?

Aaa, ba da, s-avem pardon: a fost adoptată legea cu „Anul Cărții”, care nu obliga pe nimeni la nimic și nu avea nici urmă de buget, bugețel, ceva: era pe bază de „poate să” și „după caz”. O lege inutilă: retorică pură, aflare în treabă solemnă, cu nume pompos: „România citește”. Despre asta am scris aici și va mai veni vorba și în episodul următor.

Din episodul următor: nimicul e tăiat în patru; putem organiza întîlniri cu scriitorii clasici?; lumea bună „lecturează”; România tot nu citește.