Categorie: Amintiri de la Dilema

Amintiri în jurul „Divanului”

Amintiri în jurul „Divanului”

Textele care urmează sînt niște întrupări ciudate. Nu aparțin vreunei categorii consemnate în manualele de jurnalism, deși seamănă întrucîtva cu interviul. Sînt niște texte scrise, deși inițial au fost vorbite și înregistrate pe un reportofon (ba chiar filmate, vreo două dintre ele). În epoca smartphone-ului, v-ar fi mai la îndemînă să le vedeți live pe Facebook sau pe Youtube, dar va trebui să le (re)citiți, căci ele s-au născut într-o vreme cînd cele două născociri ale epocii digitale abia se lansau. Sînt niște conversații care ilustrează, cred, cel mai bine spiritul Dilemei. În jargonul nostru redacțional, le spuneam „divanuri”. Citește în continuare „Amintiri în jurul „Divanului”” →

Cu Neagu Djuvara pe Divan

Cu Neagu Djuvara pe Divan

La începuturile Dilemei, în 1993, cînd lumea românească era foarte divizată politic și cultural (nu că acum ar plezni de-atîta unire și solidaritate…), a apărut în redacție ideea de a organiza niște dezbateri pe temele actualității, la care să invităm persoane cu opinii diferite, din grupări ideologice diferite. Azi pare banal, dar atunci era foarte greu, căci oamenii pur și simplu nu voiau să stea de vorbă cu cei de altă părere. Așa încît am avut multe eșecuri în încercarea de a-i aduce laolaltă. Citește în continuare „Cu Neagu Djuvara pe Divan” →

Lena și reflexele democratice

Lena și reflexele democratice

Avea tot felul de vorbe de duh și de haz. „Facem un trosc”, zicea ea, de cîte ori ne ieșea bine cîte ceva – un dosar tematic, de pildă. Sau o aniversare a revistei (cum a fost și-acum cîteva săptămîni – un trosc!). „Au pus-o de-un sentiment mai curat” – spunea antifrastic, rîzînd, despre două personaje de prin politică sau de prin show-biz care-și etalau „relația” prin tabloide, dîndu-se îngeri, deși se vedea de la o poștă că-i vorba de „enteres”. Citește în continuare „Lena și reflexele democratice” →

Ăla?… N-am ce discuta cu el!

Ăla?… N-am ce discuta cu el!

Ăla? E pesedist, n-ai ce discuta cu el. Ălălalt? E un băsist notoriu, nici nu vreau s-aud de el.

De cîte ori n-ați auzit, în zilele noastre, astfel de replici? Am trăit degeaba atîția ani? În continuare etichetăm sumar oamenii și discutăm sau nu cu ei doar în funcție de preferințele lor politice?

Am mai trăit episoade dintr-astea, și încă intens, pe la începuturile Dilemei. Revista a apărut în ianuarie 1993. Primii trei ani de după căderea lui Ceaușescu fuseseră foarte tensionați din cauza politicii. Lumea românească se împărțise în două tabere radicale: cu puterea sau împotriva ei. S-au rupt prietenii și familii pentru că unii „țineau cu Iliescu” și ceilalți nu. Să ții cu Iliescu și cu guvernul îți putea atrage imediat acuzații că ești securist și neocomunist, iar să fii de partea țărăniștilor te trimitea brusc în tabăra „trădătorilor de țară”, care voiau să vîndă țara străinilor și să-l aducă înapoi pe rege (perceput atunci, evident, tot ca „străin”).

În toamna anului 1992 fuseseră alegeri, cîștigate de PDSR, chiar dacă nu mai obținuse cifrele zdrobitoare din mai 1990. Citește în continuare „Ăla?… N-am ce discuta cu el!” →