Dragi cetățeni ai României Noi, transmitem live defilarea organizată, ca în fiecare an din 2022 încoace, de Ziua Națională a Consensului. Sînt convins că toată lumea știe despre ce e vorba, dar îmi face o deosebită onoare și plăcere să reamintesc reperele cele mai importante ale ultimilor ani.

Originea acestei sărbători este ziua de 4 noiembrie 2021, cînd liderii celor mai importante două partide au stabilit să guverneze împreună, urmînd ca premierul să fie numit prin rotație. O idee simplă, trebuie să recunoaștem. Dar toate marile idei sînt simple, nu-i așa?

Văd că la tribuna oficială a apărut dl Klaus Iohannis, președintele de onoare al României, alături de premierii-fondatori ai Noii Românii, Marcel Ciolacu și Florin Cîțu. Mulțimea prezentă îi privește în tăcere.

Pe la jumătatea anilor ’90, cînd internetul abia trecuse de genunchiul broaștei, iar „digitalizare” încă era un cuvînt necunoscut pentru cei mai mulți, citeam tot felul de studii simandicoase despre cum vor evolua tehnologiile comunicării și cum se vor constitui „comunități online” în cadrul cărora oamenii își vor împărtăși (azi se zice „șerui”) ideile, opiniile, gusturile. Being Digital (1995), cartea în care Nicholas Negroponte descria – simplu, pe-nțeles, cu umor – modul în care digitalizarea ne va schimba viețile a fost un bestseller și a generat (alături de alte scrieri, desigur) o anume euforie a schimbării, un soi de optimism tehnologic molipsitor. Era vorba acolo, între altele, de niște „autostrăzi ale informației” și de ușurința de a comunica, de accesibilitatea minunatelor dispozitive care, nu-i așa, vor face viața umanității mai bună.

Printre alte forme de imbecilitate pe care rețelele sociale le permit, ba chiar le favorizează, a mai apărut una. Circulă, de la o vreme (pe Facebook, pe grupuri de whatsapp etc.), o poză cu steaua galbenă în șase colțuri impusă cîndva de legile antisemite pe care scrie „Român nevaccinat” sau „Eu nu mă vaccinez”.

„Rețelele sociale dau dreptul la cuvînt unor legiuni de imbecili care altădată vorbeau doar la bar, după un pahar de vin, fără să dăuneze colectivității. Erau imediat reduși la tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvînt ca și un laureat Nobel. E o invazie a imbecililor”. Aceste cuvinte ale lui Umberto Eco, rostite în 2015, s-au viralizat, cum se spune: de atunci încoace, sînt reluate și redistribuite masiv pe rețelele sociale sau citate de lideri de opinie și influensări. Ce ironie, totuși: Umberto Eco a scris mult (și esențial) despre mass-media și comunicare, a coordonat o enciclopedie multimedia în anii ’90 (cînd mulți intelectuali umaniști habar nu aveau cum funcționează computerele și internetul, dar erau convinși că vor duce la „moartea culturii”), e autorul unui fundamental Tratat de semiotică, ba chiar și literatura sa de ficțiune conține multe teme din sfera comunicării. Dar a ajuns să fie pomenit „în masă” tocmai cu aceste fraze spuse jurnaliștilor imediat după ceremonia în care i se acordase laurea honoris causa la Universitatea din Torino (pe care o absolvise în îndepărtatul an 1954, cînd un computer ocupa o cameră întreagă). Conferința pe care a ținut-o cu acea ocazie avea ca temă sindromul complotului. Căci nimic nu e întîmplător, nu-i așa?

Nu, n-am pretenția ca vreun ministru al Educației să fi citit Being Digital a lui Negroponte ori (măcar ceva din) trilogia lui Manuel Castells despre „The Network Society”. (Deși mă pufnește rîsul cînd mi-l imaginez pe dl Liviu Pop silabisind din cărțile astea…). Dar uite că am ajuns la momentul cînd ministrul Educației din România trebuie să se lupte cu organizarea cursurilor online. Un proces complicat, pus în practică de nevoie, pentru că ne-am trezit toți izolați acasă din cauza unui virus. Or, a organiza cursuri online are o mare legătură cu ce au scris oamenii ăștia doi – și mulți alții – deja de cîteva decenii. Sigur că, în naivitatea mea, mă gîndesc că ne-ar fi prins bine ca în fruntea ministerului Educației să avem pe cineva care să fi avut habar de chestiilea astea cu „digitalul”. N-avem. Dar nu e – cum le pare multora – doar problema „ministerului”.