Nu, n-am pretenția ca vreun ministru al Educației să fi citit Being Digital a lui Negroponte ori (măcar ceva din) trilogia lui Manuel Castells despre „The Network Society”. (Deși mă pufnește rîsul cînd mi-l imaginez pe dl Liviu Pop silabisind din cărțile astea…). Dar uite că am ajuns la momentul cînd ministrul Educației din România trebuie să se lupte cu organizarea cursurilor online. Un proces complicat, pus în practică de nevoie, pentru că ne-am trezit toți izolați acasă din cauza unui virus. Or, a organiza cursuri online are o mare legătură cu ce au scris oamenii ăștia doi – și mulți alții – deja de cîteva decenii. Sigur că, în naivitatea mea, mă gîndesc că ne-ar fi prins bine ca în fruntea ministerului Educației să avem pe cineva care să fi avut habar de chestiilea astea cu „digitalul”. N-avem. Dar nu e – cum le pare multora – doar problema „ministerului”.

La Caracal s-a întîmplat o tragedie: Alexandra, o fată dispărută de acasă, a sunat de trei ori la 112, iar poliția a intervenit tîrziu, prea tîrziu. Cazul a scos la iveală că, tot acolo, mai există o fată, Luiza, dispărută acum cîteva luni în condiții asemănătoare. Dar a scos la iveală, mai ales, precaritatea legilor și instituțiilor românești care ar trebui să-i apere pe cetățeni. Un stat eșuat.  Dincolo de corupție și incompetență, cred că în spectacolul penibil al unor instituții care nu știu ce să facă și al unor lideri politici care nu știu ce să spună se mai vede ceva.

Acum cîteva zile, la Știrile PRO TV s-a vorbit două minute și nouă secunde despre „Anul Cărții” (ceea ce – nu mă pot abține, tre’ să și înțep puțin – e un lucru bun pentru un program de știri care se deschide sistematic cu evenimente de importanță capitală precum un incendiu într-o șură sau o capră călcată de tren). A fost, de fapt, o știre despre nimic. Căci „Anul Cărții” nu există.