„Uite, rugămintea este să-i lași în pace pe Coldea și Onțanu”, i-a spus Emiliei Șercan „un cunoscut analist politic” pe vremea cînd autoarea investiga doctoratele plagiate. Și i-a mai explicat „analistul” că Oprea e foarte important în schema de putere a statului. Și, prin urmare, este vorba despre „viitorul țării”. Cum vi se pare? Citește în continuare „Sistemul, doctoratele și viitorul țării. Mai vorbim despre plagiate?”
Iar a început. Credeam că se terminase, dar m-am înșelat. Într-o emisiune TV din 28 mai (o puteți vedea aici, dar o să vă pierdeți vremea) a fost scos de la naftalină un text din 2012 (îl puteți citi aici, dar nu e articol de presă, e propagandă și manipulare) și s-a pus, ca-n ședința de partid, problema „de principiu”: ce scriitori promovează statul român în străinătate? De principială ce-a fost, chestiunea s-a redus la un singur nume: Mircea Cărtărescu, despre care s-a spus că ar fi beneficiat de „miliarde” de la Institutul Cultural Român, pe vremea cînd era condus de Horia-Roman Patapievici. Că ar fi avut un statut privilegiat la traducerea în alte limbi. Citește în continuare „„Miliarde pentru Cărtărescu””
Urmăresc de ceva timp așa-zisa dezbatere despre vaccinuri. Și mi se pare că, dincolo de problema în sine (fals hamletiană, căci „a vaccina sau a nu vaccina” e o fundătură logică), se străvede o chestiune și mai serioasă. Care spune ceva mai profund despre societatea noastră.
Cînd eram copil, nimeni nu punea în discuție utilitatea vaccinării. Se făcea și gata. Cînd am devenit tată, în anii ’90, era tot așa: n-am auzit să fi contestat cineva vaccinarea. Poate doar cîțiva membri ai vreunor secte bigote, care refuzau orice medicament și orice tratament, convinși că Dumnezeu le rezolvă pe toate (au apărut, atunci, vreo 2-3 știri de-astea).
„Aparatul de propagandă” (îi zic așa, pe scurt, ca să fie mai simplu) a reluat de curînd povestea cu „Editura Humanitas pe care i-a făcut-o cadou Pleșu prietenului său Liiceanu”. Și dă-i și dezbate-o, și pune-o pe site-uri, și înflorește-o, și comenteaz-o. E fix ca-n bancul cu Stalin și Șostakovici: nu era Volgă, era bicicletă, și nu i s-a dat, ci i s-a luat. O poveste stupidă precum asta n-ar merita mai mult de-un banc și-o tăcere.
Dar pentru că aparatul de propagandă macină înainte – cu efecte din ce în ce mai serioase asupra unei bune părți a publicului, după cum se va vedea peste cîțiva ani, cînd va fi prea tîrziu – mă gîndesc că povestea merită măcar un comentariu din partea unuia ca mine: suficient de bătrîn ca să mai știe niște întîmplări și oameni vechi, dar suficient de ingenuu ca să mai aibă surprize. Iată-l. Citește în continuare „Supa reîncălzită cu Editura Humanitas”
Pentru a aniversa 60 de ani de la Tratatele de le Roma, Comisia Europeană a produs un film de 23 de minute și 43 de secunde: Milestones in 60 years of EU history. Unii vor zice că e „moartea pasiunii” și că e „booooring”.
Așa e, e plicticos. Întîi apar niște domni cu mutre grave, filmați în alb-negru, care seamănă cu bunicii ori străbunicii noștri, doar că au un aer mai oficial, așa… A, și statuile de pe Capitoliu (știți, Marc Aoleriu – vezi Caragiale – și ălălalt, cum îl cheamă…). Tot în alb-negru. Apoi domnii ăia semnează niște hîrtii. Nu tu comentariu, nu tu muzică, nu tu inserturi, burtiere, ceva care să ne spună și nouă măcar cine sînt ăia, ai cui bunici sînt și ce fac ei acolo așa de gravi. Apoi apar niște imagini cu frontiere și niște polițiști de frontieră care controlează actele. Apoi iar niște domni (uraaa, măcar ăștia sînt filmați color) care semnează hîrtii, iar camera insistă foarte mult pe paginile cu semnături.
Această convorbire nu a avut loc, e inventată. Dar orice asemănare cu personaje și situații reale este, din păcate, posibilă. Și va mai dura…
Hai, măi mamă, ce să cauți tu la proteste? Ce nu-ți convine? Te-ai așezat la casa ta, ai un serviciu bun, nevastă-ta la fel, v-ați luat apartament… Da, e greu cu ratele, dar să știi că și noi am făcut la fel, am plătit rate 25 de ani pentru apartamentul ăsta, dar sîntem mulțumiți, te-am crescut pe tine și pe soră-ta în el și am fost fericiți. Nu-mi spune acum că e un bloc comunist, că mă supăr, zău. Așa au fost vremurile. Citește în continuare „Cu mama la telefon. Un fel de proză”
După ce guvernul a adoptat, seara tîrziu, pe șest, ordonanțele care transformă justiția într-un joc cu mingea la perete, mulți au spus și au gîndit că ne îndreptăm spre dictatură. Mă tem că este vorba despre altceva, mai perfid. Și cu consecințe mai grave.
Deocamdată nu e dictatură. E un fel de nimic drapat într-o democrație simulată, imitată șmecherește de niște inși care nu știu altceva, nu sînt în stare de altceva decît să se adune în gașcă, să se slujească unii pe alții, să profite de avantajele democrației, și-apoi să facă mulțumiți cu ochiul că ne-au dus de nas pe noi, fraierii. Citește în continuare „Nu-i dictatură. E mai mult și mai prost de-atît”
REVOLUTION OF THE BODY
copyright Ilinca Bernea
Analysis and Assessment of Russian Crime and Security
Mircea Vasilescu. Profesor și jurnalist
Mircea Vasilescu. Profesor și jurnalist
Mircea Vasilescu. Profesor și jurnalist
Mircea Vasilescu. Profesor și jurnalist
