Cetățeni de mîna a doua, mîncare de mîna-ntîi?

Cetățeni de mîna a doua, mîncare de mîna-ntîi?

Scandalul produselor alimentare diferite în Vest și în Est o să adauge, zi de zi, noi nuci în perete și are toate șansele să sfîrșească, la un moment dat, total cu oiștea-n gard. Sau să moară de la sine.

Putem să simplificăm un pic discuția? Dacă e vreo diferență între aceleași produse, etichetate la fel, vîndute în țări din Vestul și din Estul Uniunii Europene, atunci ar fi trebuit făcută o analiză comparativă, de către o entitate independentă, după o metodologie clară și uniformă, și la sfîrșit să le fie prezentate cetățenilor (pardon, consumatorilor) rezultatele concrete. Calm, sec, științific. Da, științific, căci ar fi trebuit făcute analize de laborator, de către oameni cu halate albe, cu doctorate și cercetări științifice la activ. Dacă s-ar fi întîmplat așa, ar fi fost, după părerea mea, foarte bine, pentru că: 1. s-ar fi lămurit dubiul; 2. consumatorii ar fi fost informați;  3. ar fi existat o bază obiectivă pentru eventuale discuții și comentarii. Dar nu s-a întîmplat așa. Citește în continuare „Cetățeni de mîna a doua, mîncare de mîna-ntîi?”

Unanimități și tăceri vinovate. Cum se naște o demo-dictatură mică și șmecheră

Unanimități și tăceri vinovate. Cum se naște o demo-dictatură mică și șmecheră

Sorin Grindeanu a fost exclus din PSD, iar membrii forului de conducere al partidului au votat în unanimitate. Și alte excluderi din partidul majoritar s-au făcut la fel: cu unanimitate. Miniștrii din Guvern și-au dat toți demisia, cu o excepție (Augustin Jianu, ministrul Comunicațiilor), pentru că așa le-a cerut Partidul. Întrebați, cu o zi înainte, dacă vor demisiona, unii miniștri au și motivat, din toți rărunchii lor de oameni slabi, cu vocația subordonării: „dacă Partidul mi-o cere, demisionez, căci Partidul mi-a dat această funcție, n-am adus-o de-acasă”. Citește în continuare „Unanimități și tăceri vinovate. Cum se naște o demo-dictatură mică și șmecheră”

Sistemul, doctoratele și viitorul țării. Mai vorbim despre plagiate?

Sistemul, doctoratele și viitorul țării. Mai vorbim despre plagiate?

„Uite, rugămintea este să-i lași în pace pe Coldea și Onțanu”, i-a spus Emiliei Șercan „un cunoscut analist politic” pe vremea cînd autoarea investiga doctoratele plagiate. Și i-a mai explicat „analistul” că Oprea e foarte important în schema de putere a statului. Și, prin urmare, este vorba despre „viitorul țării”. Cum vi se pare? Citește în continuare „Sistemul, doctoratele și viitorul țării. Mai vorbim despre plagiate?”

„Miliarde pentru Cărtărescu”

„Miliarde pentru Cărtărescu”

Iar a început. Credeam că se terminase, dar m-am înșelat. Într-o emisiune TV din 28 mai (o puteți vedea aici, dar o să vă pierdeți vremea) a fost scos de la naftalină un text din 2012 (îl puteți citi aici, dar nu e articol de presă, e propagandă și manipulare) și s-a pus, ca-n ședința de partid, problema „de principiu”: ce scriitori promovează statul român în străinătate? De principială ce-a fost, chestiunea s-a redus la un singur nume: Mircea Cărtărescu, despre care s-a spus că ar fi beneficiat de „miliarde” de la Institutul Cultural Român, pe vremea cînd era condus de Horia-Roman Patapievici. Că ar fi avut un statut privilegiat la traducerea în alte limbi. Citește în continuare „„Miliarde pentru Cărtărescu””

Nimic despre vaccinare

Nimic despre vaccinare

Urmăresc de ceva timp așa-zisa dezbatere despre vaccinuri. Și mi se pare că, dincolo de problema în sine (fals hamletiană, căci „a vaccina sau a nu vaccina” e o fundătură logică), se străvede o chestiune și mai serioasă. Care spune ceva mai profund despre societatea noastră.

Cînd eram copil, nimeni nu punea în discuție utilitatea vaccinării. Se făcea și gata. Cînd am devenit tată, în anii ’90, era tot așa: n-am auzit să fi contestat cineva vaccinarea. Poate doar cîțiva membri ai vreunor secte bigote, care refuzau orice medicament și orice tratament, convinși că Dumnezeu le rezolvă pe toate (au apărut, atunci, vreo 2-3 știri de-astea).

Citește în continuare „Nimic despre vaccinare”

Supa reîncălzită cu Editura Humanitas

Supa reîncălzită cu Editura Humanitas

„Aparatul de propagandă” (îi zic așa, pe scurt, ca să fie mai simplu) a reluat de curînd povestea cu „Editura Humanitas pe care i-a făcut-o cadou Pleșu prietenului său Liiceanu”. Și dă-i și dezbate-o, și pune-o pe site-uri, și înflorește-o, și comenteaz-o. E fix ca-n bancul cu Stalin și Șostakovici: nu era Volgă, era bicicletă, și nu i s-a dat, ci i s-a luat. O poveste stupidă precum asta n-ar merita mai mult de-un banc și-o tăcere.

Dar pentru că aparatul de propagandă macină înainte – cu efecte din ce în ce mai serioase asupra unei bune părți a publicului, după cum se va vedea peste cîțiva ani, cînd va fi prea tîrziu – mă gîndesc că povestea merită măcar un comentariu din partea unuia ca mine: suficient de bătrîn ca să mai știe niște întîmplări și oameni vechi, dar suficient de ingenuu ca să mai aibă surprize. Iată-l. Citește în continuare „Supa reîncălzită cu Editura Humanitas”

UE e cam boooring. Scurtă inițiere pe-nțelesul tuturor, dar mai ales al celor pentru care UE „e cam boooring”

UE e cam boooring. Scurtă inițiere pe-nțelesul tuturor, dar mai ales al celor pentru care UE „e cam boooring”

Pentru a aniversa 60 de ani de la Tratatele de le Roma, Comisia Europeană a produs un film de 23 de minute și 43 de secunde: Milestones in 60 years of EU history. Unii vor zice că e „moartea pasiunii” și că e „booooring”.

Așa e, e plicticos. Întîi apar niște domni cu mutre grave, filmați în alb-negru, care seamănă cu bunicii ori străbunicii noștri, doar că au un aer mai oficial, așa… A, și statuile de pe Capitoliu (știți, Marc Aoleriu – vezi Caragiale – și ălălalt, cum îl cheamă…). Tot în alb-negru. Apoi domnii ăia semnează niște hîrtii. Nu tu comentariu, nu tu muzică, nu tu inserturi, burtiere, ceva care să ne spună și nouă măcar cine sînt ăia, ai cui bunici sînt și ce fac ei acolo așa de gravi. Apoi apar niște imagini cu frontiere și niște polițiști de frontieră care controlează actele. Apoi iar niște domni (uraaa, măcar ăștia sînt filmați color) care semnează hîrtii, iar camera insistă foarte mult pe paginile cu semnături.

Citește în continuare „UE e cam boooring. Scurtă inițiere pe-nțelesul tuturor, dar mai ales al celor pentru care UE „e cam boooring””

Cu mama la telefon. Un fel de proză

Cu mama la telefon. Un fel de proză

Această convorbire nu a avut loc, e inventată. Dar orice asemănare cu personaje și situații reale este, din păcate, posibilă. Și va mai dura…

Hai, măi mamă, ce să cauți tu la proteste? Ce nu-ți convine? Te-ai așezat la casa ta, ai un serviciu bun, nevastă-ta la fel, v-ați luat apartament… Da, e greu cu ratele, dar să știi că și noi am făcut la fel, am plătit rate 25 de ani pentru apartamentul ăsta, dar sîntem mulțumiți, te-am crescut pe tine și pe soră-ta în el și am fost fericiți. Nu-mi spune acum că e un bloc comunist, că mă supăr, zău. Așa au fost vremurile. Citește în continuare „Cu mama la telefon. Un fel de proză”

Nu-i dictatură. E mai mult și mai prost de-atît

Nu-i dictatură. E mai mult și mai prost de-atît

După ce guvernul a adoptat, seara tîrziu, pe șest, ordonanțele care transformă justiția într-un joc cu mingea la perete, mulți au spus și au gîndit că ne îndreptăm spre dictatură. Mă tem că este vorba despre altceva, mai perfid. Și cu consecințe mai grave.

Deocamdată nu e dictatură. E un fel de nimic drapat într-o democrație simulată, imitată șmecherește de niște inși care nu știu altceva, nu sînt în stare de altceva decît să se adune în gașcă, să se slujească unii pe alții, să profite de avantajele democrației, și-apoi să facă mulțumiți cu ochiul că ne-au dus de nas pe noi, fraierii. Citește în continuare „Nu-i dictatură. E mai mult și mai prost de-atît”

Luatul în freză, ieșitul în stradă și surda-n horă

Luatul în freză, ieșitul în stradă și surda-n horă

„Ați luat-o-n freză, avem majoritatea” – scrie un comentator pe Facebook, sub un articol critic la adresa PSD. „Asta-i democrația, majoritatea decide”.

E greu să-i explici pe scurt unui biet cetățean-comentator că, dimpotrivă, democrația e un sistem în care scopul nu e ca unii s-o ia în freză de la alții. Dar nu cetățeanul e problema; nici măcar faptul că mulți concetățeni de-ai noștri atît au înțeles din democrație – că votăm din patru-n patru ani ca să vedem cine-o ia în freză și cine nu. Adevărata problemă e că asta înțeleg și mulți politicieni. Asta înțeleg și șefii PSD care par să se fi hotărît încotro merg: din greșeală în greșeală spre victoria finală! Citește în continuare „Luatul în freză, ieșitul în stradă și surda-n horă”