La școală: literatură română sau literatură pur și simplu?

La școală: literatură română sau literatură pur și simplu?

Un amic mi-a citit, la telefon, lista de lecturi suplimentare (sau „de vacanță”, cum preferați) pe care fiica sa – elevă la gimnaziu – a primit-o la școală. Voia să-mi ceară părerea – că deh, eu sînt „de română” la bază, el se pricepe mai degrabă la altele, deși e un pasionat cititor. Autor cu autor și titlu cu titlu, am recunoscut lista de lecturi suplimentare pe care am avut-o și eu cînd eram prin clasa a șaptea (adică în anii ’70 ai secolului trecut) și care era „în uz” și cînd am devenit eu profesor de școală generală, în anii ’80 ai aceluiași secol: Cuore (Edmondo de Amicis), Singur pe lume (Hector Malot), Tartarin din Tarascon, niște Jules Verne și alți autori străini. Plus cîțiva români: Emil Gîrleanu, Otilia Cazimir, Sadoveanu etc. N-am știut ce părere să-i dau: am amuțit la gîndul că „lecturile de vacanță” sînt imuabile, de decenii încoace. Citește în continuare „La școală: literatură română sau literatură pur și simplu?”

Un caz tipic de sminteală pe Facebook

Un caz tipic de sminteală pe Facebook

E un caz mărunt, dar semnificativ. De-aia îmi pierd vremea scriind despre el.

Faptele sînt următoarele: o doamnă (persoană cunoscută, care între altele s-a implicat în organizarea unor campanii împotriva violenței în familie) este agresată verbal în tren de un ins. Supărată și șocată (pe bună dreptate), scrie pe Facebook ce i s-a întîmplat și publică poza insului. Din relatarea ei, un site (pe care putem citi texte homofobe, anti-americane, anti-europene, propagandistice, cu „substrat” conspiraționist) face o „știre” cu următorul titlu: „Un ziarist de la Dilema Veche, acuzat de comportament indecent într-un tren la adresa unei mame și a fetiței ei: Ești de-aia care crede că face un copil și e al ei? Nu… e al societății, nu al tău!”. (Cu varianta: „Comportament de golan al unui ziarist de la Dilema veche…”, care apare în unele postări). Acestea sînt faptele. Citește în continuare „Un caz tipic de sminteală pe Facebook”

Unanimități și tăceri vinovate. Cum se naște o demo-dictatură mică și șmecheră

Unanimități și tăceri vinovate. Cum se naște o demo-dictatură mică și șmecheră

Sorin Grindeanu a fost exclus din PSD, iar membrii forului de conducere al partidului au votat în unanimitate. Și alte excluderi din partidul majoritar s-au făcut la fel: cu unanimitate. Miniștrii din Guvern și-au dat toți demisia, cu o excepție (Augustin Jianu, ministrul Comunicațiilor), pentru că așa le-a cerut Partidul. Întrebați, cu o zi înainte, dacă vor demisiona, unii miniștri au și motivat, din toți rărunchii lor de oameni slabi, cu vocația subordonării: „dacă Partidul mi-o cere, demisionez, căci Partidul mi-a dat această funcție, n-am adus-o de-acasă”. Citește în continuare „Unanimități și tăceri vinovate. Cum se naște o demo-dictatură mică și șmecheră”

Breaking News: procentul de promovabilitate la bac este de 100%!

Breaking News: procentul de promovabilitate la bac este de 100%!

Iar a început bacalaureatul, iar aud și citesc, pe unde-ntorc capul, expresia „procentul de promovabilitate”. E greșită. E o aiureală. În fiecare an (că-mi făcusem un fel de tabiet) am scris pe tema asta în Dilema, la rubrica „Cu ochii-n 3,14”. Mai scriu o dată – poate ultima. Citește în continuare „Breaking News: procentul de promovabilitate la bac este de 100%!”

Sistemul, doctoratele și viitorul țării. Mai vorbim despre plagiate?

Sistemul, doctoratele și viitorul țării. Mai vorbim despre plagiate?

„Uite, rugămintea este să-i lași în pace pe Coldea și Onțanu”, i-a spus Emiliei Șercan „un cunoscut analist politic” pe vremea cînd autoarea investiga doctoratele plagiate. Și i-a mai explicat „analistul” că Oprea e foarte important în schema de putere a statului. Și, prin urmare, este vorba despre „viitorul țării”. Cum vi se pare? Citește în continuare „Sistemul, doctoratele și viitorul țării. Mai vorbim despre plagiate?”

„Miliarde pentru Cărtărescu”

„Miliarde pentru Cărtărescu”

Iar a început. Credeam că se terminase, dar m-am înșelat. Într-o emisiune TV din 28 mai (o puteți vedea aici, dar o să vă pierdeți vremea) a fost scos de la naftalină un text din 2012 (îl puteți citi aici, dar nu e articol de presă, e propagandă și manipulare) și s-a pus, ca-n ședința de partid, problema „de principiu”: ce scriitori promovează statul român în străinătate? De principială ce-a fost, chestiunea s-a redus la un singur nume: Mircea Cărtărescu, despre care s-a spus că ar fi beneficiat de „miliarde” de la Institutul Cultural Român, pe vremea cînd era condus de Horia-Roman Patapievici. Că ar fi avut un statut privilegiat la traducerea în alte limbi. Citește în continuare „„Miliarde pentru Cărtărescu””

Nimic despre vaccinare

Nimic despre vaccinare

Urmăresc de ceva timp așa-zisa dezbatere despre vaccinuri. Și mi se pare că, dincolo de problema în sine (fals hamletiană, căci „a vaccina sau a nu vaccina” e o fundătură logică), se străvede o chestiune și mai serioasă. Care spune ceva mai profund despre societatea noastră.

Cînd eram copil, nimeni nu punea în discuție utilitatea vaccinării. Se făcea și gata. Cînd am devenit tată, în anii ’90, era tot așa: n-am auzit să fi contestat cineva vaccinarea. Poate doar cîțiva membri ai vreunor secte bigote, care refuzau orice medicament și orice tratament, convinși că Dumnezeu le rezolvă pe toate (au apărut, atunci, vreo 2-3 știri de-astea).

Citește în continuare „Nimic despre vaccinare”