Mai vrem în UE? Sau ieșim de tot?

Mai vrem în UE? Sau ieșim de tot?

Văd că, după numirea noului guvern, se anunță catastrofe în serie. Unii spun că presa va fi gîtuită mai abitir ca pe vremea lui Năstase, alții că justiția va fi pusă pe butuci. Va fi rău, căci noua putere se va comporta abuziv, va face ce-are chef, cu baronii ei cu tot. Va reinstaura domnia corupției. Poate fi ceva mai rău decît atît?

Ce-i drept, sînt semne că puterea a luat-o grabnic exact într-acolo. Avocatul Poporului a avut brusc revelația că trebuie să consteste la Curtea Constituțională legea care le interzice celor cu condamnări penale să ocupe în guvern. Se vorbește insistent despre o lege a amnistiei și despre o alta, care să-i scutească pe primari de răspundere în caz că au călcat pe bec. Ce-i drept, atitudinea generală a multor lideri PSD și ALDE asta sugerează: că au revenit hămesiți la putere și vor să se răzbune pentru cît au stat pe bară, înghițind guvernarea tehnocraților, care le-a arătat cetățenilor că se poate și altfel. Că mulți cetățeni n-au priceput sau nu le pasă – sau nu vor altfel, nu vor o bună guvernare, vor doar salarii și pensii mărite – asta e altă discuție. Dar, atîta timp cît cele dintîi griji ale noii puteri sînt legea amnistiei și spălarea de păcate a penalilor, peisajul arată foarte, foarte prost. Citește în continuare „Mai vrem în UE? Sau ieșim de tot?”

Ăla?… N-am ce discuta cu el!

Ăla?… N-am ce discuta cu el!

Ăla? E pesedist, n-ai ce discuta cu el. Ălălalt? E un băsist notoriu, nici nu vreau s-aud de el.

De cîte ori n-ați auzit, în zilele noastre, astfel de replici? Am trăit degeaba atîția ani? În continuare etichetăm sumar oamenii și discutăm sau nu cu ei doar în funcție de preferințele lor politice?

Am mai trăit episoade dintr-astea, și încă intens, pe la începuturile Dilemei. Revista a apărut în ianuarie 1993. Primii trei ani de după căderea lui Ceaușescu fuseseră foarte tensionați din cauza politicii. Lumea românească se împărțise în două tabere radicale: cu puterea sau împotriva ei. S-au rupt prietenii și familii pentru că unii „țineau cu Iliescu” și ceilalți nu. Să ții cu Iliescu și cu guvernul îți putea atrage imediat acuzații că ești securist și neocomunist, iar să fii de partea țărăniștilor te trimitea brusc în tabăra „trădătorilor de țară”, care voiau să vîndă țara străinilor și să-l aducă înapoi pe rege (perceput atunci, evident, tot ca „străin”).

În toamna anului 1992 fuseseră alegeri, cîștigate de PDSR, chiar dacă nu mai obținuse cifrele zdrobitoare din mai 1990. Citește în continuare „Ăla?… N-am ce discuta cu el!”